S-a stins din viață distinsul profesor, scriitor și ziarist Ernesto Mihăilescu. S-a născut în anul 1943, în localitatea Turcoaia, județul Tulcea, descendent al unei familii de pietrari italieni, emigranți la carierele de piatră din nordul Dobrogei. A fost „produsul” educațional și cultural tipic dobrogean, urmând școala primară și gimnazială în Turcoaia, iar liceul în orașul Măcin.
A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București și Facultatea de Ziaristică, cea din urmă aducându-l pe tânărul Ernesto la Tulcea, ca ziarist la nou-înființatul ziar Delta, la începutul anului 1968, odată cu reorganizarea teritorial-administrativă a României. De atunci, până la ultima clipă a vieții, destinul domnului Ernesto Mihăilescu a fost strâns legat de Tulcea și de Dobrogea de Nord. La începuturile existenței sale ca tulcean, a locuit împreună cu familia în al doilea bloc construit în cartierul de vest (A2), având onoarea de a-i fi vecin. Nu s-a supărat niciodată pe mine, nici nu m-a reclamat părinților, când îi îndesam cutia poștală cu articole pe care le scriam pentru ziarul Delta, ca tânăr aspirant la jurnalistică, fiind pe atunci doar elev în clasele a VI-a și a VII-a. Trecem, în glumă, peste faptul că nu m-a publicat niciodată. După zece ani de activitate în redacția cotidianului Delta, începând cu anul 1979, accede în funcțiile de vicepreședinte al Comitetului pentru Cultură și consilier-șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului Tulcea. În această postură, a reușit să aducă la Tulcea pe unii dintre cei mai importanți scriitori ai vremii, pentru lansări de carte și conferințe. Viețuind în această atmosferă intens culturală, în anul 1983 domnul Ernesto Mihăilescu a publicat primul său volum de proză scurtă (reportaje), „Delta, drumuri și sentimente” (Ed. Eminescu), în care îmbina la superlativ experiența de gazetar cu talentul literar. Trebuie subliniat faptul că volumul este semnat „E. Mihăilescu”, probabil la „îndemnul” editorului sau al cenzurii, deoarece „Ernesto” părea prea italian, chiar dacă avea rădăcini latine și însemna, semantic, „seriozitate” și „hotărât”. În anul 1986 a publicat romanul „Uriașul câmpiei”, care a reprezentat corolarul activității sale literare, manifestate prin publicarea a numeroase texte în antologii și reviste. Ca o recunoaștere a valorii operei sale, în anul 1995 este ales membru al Uniunii Scriitorilor din România. Distinsul scriitor Ernesto Mihăilescu a fost posesorul unei colecții unice în România, alcătuită din autografe și dedicații primite de la cei mai importanți scriitori care au vizitat urbea noastră. Acestea erau scrise pe etichete de sticle de votcă, ocupând jumătate din dulapul de serviciu. Inedita colecție a supraviețuit până când o femeie de serviciu nou angajată a reușit contraperformanța unei curățenii rapide și totale printre exponate. Spre sfârșitul carierei, a ocupat postul de redactor coordonator al Editurii „Școala XXI” a Casei Corpului Didactic, unde devine, într-un fel, mentorul lui Constantin Găvenea, ghidându-i pașii în publicarea inegalabilului volum dedicat Tulcei de altădată și apărut la editura menționată. În ultimii ani a trăit și a scris cu discreție, într-un adevărat nimb de mister, din cauza vârstei și problemelor de sănătate. A publicat sporadic în mai multe reviste literare, ultima sa nuvelă văzând lumina tiparului în revista constănțeană Ex Ponto a prietenului său de-o viață, Ovidiu Dunăreanu. Ernesto Mihăilescu a avut o viață intensă, care uneori l-a lovit năprasnic, dar a rămas în permanență drept și vertical, asemenea statuilor de pe „Aleea Personalităților”, unde își poate găsi și domnia sa un loc binemeritat.
