Acum câteva zile, am avut onoarea să fiu invitat de distinsul profesor Gheorghe Bucur la „masa rotundă” organizată cu ocazia închiderii expoziției „Donația colecției prof. Aurel Enică”. Expoziția de pictură și grafică, cuprinzând lucrări din colecția eminentului profesor tulcean, donate de familia moștenitoare I.C.E.M.-ului Tulcea, a fost deschisă pe 18 august 2025, la Casa Avramide, și urma să se închidă pe 3 octombrie. Vestea bună este că, în urma interesului manifestat de tulceni față de aceasta, perioada expoziției a fost prelungită cu încă o lună. A fost o întâlnire plină de emoție, la care au participat membri ai familiei, un buchet de seniori ai culturii tulcene, profesori – foști colegi – și „echipa tehnică” de la ICEM – Casa Avramide, care s-a ocupat de organizarea expoziției. Titlul de „masă rotundă” poate părea ușor desuet și ar putea ascunde, în spatele său, o activitate banală și formală; grație însă prestației magistrale a profesorului Gheorghe Bucur, aceasta s-a transformat într-o adevărată „lecție de cultură”, dedicată memoriei celui care a fost Aurel Enică – profesor și scriitor al zecilor de generații de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” (liceu pe care l-a absolvit și la care a fost profesor titular de limba germană întreaga sa viață didactică) și autor a șapte volume de epigrame și poezie satirică. Cu ocazia amintirilor depănate de profesorul Nicolae Neda, am aflat mai multe despre talentul artistic polivalent al lui Aurel Enică, un excelent acordeonist, care a cântat în orchestra Universității din Iași (unde a urmat cursurile Facultății de Limba Germană), alături de colegi ce făcuseră studii muzicale, în timp ce domnul Enică era un autodidact care atinsese perfecțiunea. Cânta, de asemenea, minunat la vioară, fluier, muzicuță și, la o expoziție de instrumente muzicale, a oferit chiar un mic recital la… cimpoi. Personal, am rămas cu amintirea de neșters a celor câtorva vizite pe care i le-am făcut în apartamentul cu trei camere (din blocul Pelican), cu pereții de-a dreptul tapetați cu cele peste o sută de tablouri și unde privirea mi-a „fugit” peste tiara pe care o ținea pe masa de scris. Aceasta era ca o coroană din aramă, de care erau suspendate o duzină de pietre semiprețioase. Când Aurel Enică scria, își așeza această tiară pe frunte pentru inspirație. Cu un gest necugetat, m-am repezit să mi-o așez și eu pe frunte, curios să simt inspirația indusă de mulțimea de opal (piatra creativității și inspirației), turcoaz (piatra serenității), lapis lazuli (piatra înțelepciunii) și multe altele. A reușit să mă oprească în ultimul moment și să mă atenționeze că tiara avea o combinație de pietre specială pentru mintea sa, iar pentru altcineva putea să fie dăunătoare. Atunci am înțeles că trecusem pe lângă dezastrul de a-mi pierde și bruma de inspirație pe care o mai aveam în scrierile mele. L-am apreciat și respectat pe profesorul și scriitorul Aurel Enică, chiar dacă îmi respingea cu zâmbet sfaturile de a-și cumpăra un telefon mobil, folosind până în ultima clipă unul cu disc. A refuzat cu îndârjire să scrie pe tastatura unui PC, deși avea unul performant (la vremea lui), și nu concepea să-și publice cărțile la o altă editură decât tulceana Harvia, care îi deconta prețuri demne de albume de artă și enciclopedii legate în piele. Cele treizeci și una de lucrări de pictură și grafică ce alcătuiesc „Donația colecției prof. Aurel Enică” reprezintă pleiada celor mai importanți pictori tulceni și constituie un adevărat univers vizual în care a trăit, a scris și a visat distinsul profesor Aurel Enică. La finalul întâlnirii, profesorul Gheorghe Bucur, mai emoționat și mai trist ca de obicei, ne-a mărturisit, cu voce tremurândă, că simte că această întâlnire, alături de expoziția cu tablourile sale, reprezintă pentru dânsul (și pentru noi) adevărata despărțire de Aurel Enică, la un an și jumătate de la stingerea sa din viață. Și ca să nu rămânem triști, vă cităm un catren al maestrului: „NOSTALGIE/ Mi-e Tulcea – încă muza-mi adorată,/ Nu cea de azi, cu blocuri din beton;/ Vreau Tulcea, de Găvenea creionată,/ Și cea cântată-n cărți, de… Ariton/ – prof. Aurel ENICĂ. Admirație și respect pentru distinsul profesor și scriitor! Și, dacă aveți o clipă liberă, vizitați expoziția de la Casa Avramide, într-un gest de adio.
Prof. Nicolae C. Ariton
