Dragi prieteni, suntem invitați la vernisajul expoziției de pictură și grafică „Donația colecției prof. Aurel Enică”!… Mare brânză!, o să ziceți în gând, când veți citi rândurile de mai înainte.
Noi, tulcenii, nu prea le aveam cu pictura, cu toate că suntem invitați, în fiecare an, la câteva vernisaje locale și avem și un magazin Fondul Plastic, care se încăpățânează să existe, în comparație cu cele trei librării centrale, care au dispărut în neant. Chiar este însă o mare realizare, deoarece în spatele acestei expoziții este profesorul și scriitorul Aurel Enică, care s-a stins din viață anul trecut (28.05.2024). Tulcean get-beget și „spirist” total, deoarece și-a făcut studiile la Liceul „Spiru Haret”, unde a revenit ca profesor de limba germană, pentru toată viața. Cine nu a auzit de profesorul Schultz (așa cum era supranumit de elevi, fără să se supere prea tare, deoarece în limba germană însemna Primar, Schultze), înseamnă că nu este tulcean adevărat. Nu e nevoie să-i fi fost elev, cu siguranță că v-ați întâlnit cel puțin o dată cu dânsul, în anii trecuți, când încă preda la școală, trecând ca un uragan pe trotuar, cu pardesiul sau haina de piele descheiată și cu nelipsita servietă din piele, pe care o purta mai sus decât ar trebui, semănând cu aripa unui avion gata să decoleze. Făcea aceste „ore de zbor” aproape zilnic, între Liceele Spiru Haret și Grigore Moisil, cu o viteză incredibilă pentru vârsta sa, pentru a nu întârzia „Doamne ferește” de la ore. Nu s-a gândit niciodată să-și cumpere un automobil, pentru această mini-navetă, nici să folosească un taxi (când era întrebat, răspundea că are rău de taxi), nici măcar un cal, pentru simplul motiv că locuia la bloc. Acesta în ultima vreme, pentru că inițial, casa părintească a fost în actualul Parc al Personalităților, apoi, tot la casă, pe strada 11 iunie (actuala 1848) și, în ultima perioadă, la Blocul Pelican! Cu mențiunea că Parcul Personalităților, probabil îl așteaptă să se reîntoarcă pe locul casei părintești, măcar sub formă de statuie, să adăugăm că banii pentru automobil(e), domnul Aurel Enică i-a cheltuit ca un adevărat risipitor pe tablouri și cărți. A lăsat moștenire, o colecție impresionantă de tablouri, care efectiv tapeta întregul apartament cu trei camere (peste o sută de lucrări) și o bibliotecă uriașă (de fapt, vreo trei biblioteci), cu sute de volume, în limba română, dar și în imposibila limbă germană. Prin grija distinsului profesor Gheorghe Bucur, o parte din colecția profesorului Enică a fost donată ICEM Tulcea, care ne invită la vernisajul acestei donații. Vă asigur că va fi un adevărat eveniment, din mai multe motive. În primul rând, că nu-mi aduc aminte, de mulți ani, să se fi mai realizat o asemenea expoziție în urma unei donații. În al doilea rând, să vedeți cu ochii dumneavoastră, pe ce minunății de tablouri își cheltuia domnul Schultze mica leafă de profesor, în loc să-și cumpere automobil, să călătorească în Germania (unde n-a fost niciodată), sau să-și cumpere haine și mâncare multă și bună. Nu în ultimul rând, pentru că această expoziție de tablouri cuprinde adevărate secvențe artistice din viața celui care a fost Aurel Enică și, poate, „iubirile” sale (din vopsea și culoare). Și ar mai fi atâtea de spus, dar nu mai avem loc pentru că știm că un articol mai mare de 500 de cuvinte, nu-l citește nimeni! De exemplu, nu am zis nimic despre cele șapte cărți de epigrame și poezii satirice pe care le-a scris cu o tiară cu pietre semiprețioase pe frunte. Sau despre prietenia de zeci de ani cu pictorul Gunter Gasser (câteva tablouri ale sale le puteți vedea în expoziție), cei doi fiind ultimii doi „nemți adevărați” care au trăit în Tulcea. Pentru oricare din motivele enumerate de-a lungul acestor cuvinte, în concluzie, sunteți invitați să participați la vernisajul expoziției, conform afișului alăturat. Sufletul lui Aurel Enică, un mare tulcean, vă așteaptă, alături de câteva crâmpeie colorate, din viața sa!
prof. Nicolae C. Ariton
