Tema noului documentar istoric tulcean, prezentată în foileton, „Tulcea, orașul străzilor de altădată”, o reprezintă străzile vechi. Va fi o vară și o toamnă bogată cu povești cuprinzând mistere, secrete, întâmplări necunoscute și neauzite, drame, poate chiar tragedii, petrecute, de-a lungul timpului, pe străzile orașului dunărean Tulcea. Articolul vor și publicate și în ziarul local „Delta”, în fiecare joi, la pagina 7.
Nicolae C. Ariton
Dacă recitiți cu atenție articolele noastre despre străzile de altădată ale Tulcei, vă veți mira de faptul că celor mai importante li s-a schimbat numele după 1950. Să menționăm că nu chiar toate, ci în mod obligatoriu cele care aveau nume ce nu se potriveau cu noua ordine socială, adică cea comunistă. Nu le mai enumerăm, pentru că atunci când am discutat despre acestea, am amintit vechiul nume, alături de cel nou, cu toate că unele dintre aceste străzi au fost efectiv „demolate”, dacă putem să folosim un asemenea verb destructiv referitor la o stradă. Același lucru s-a întâmplat și cu strada Sf. Nicolae, una din cele mai vechi și mai importante străzi ale Tulcei. Pornită din „amonte”, ca o adevărată ramificație a străzii Babadag – care s-ar părea că o perioadă de timp s-a numit Calea Victoriei – str. Sf. Nicolae cobora, aproape paralel cu aceasta pentru a se opri în strada Basarabilor (actuala Păcii). Cam așa au stat lucrurile până prin 1963, când o dată cu demolarea bazarului otoman din centrul orașului a început, cu pași timizi, primul plan urbanistic comunist al Tulcei, care avea să dea „tonul” schimbărilor radicale din arhitectura orașului. Să nu uităm însă că primele schimbări tulcene au fost cele de nume de străzi, astfel încât Sf. Nicolae devine, patetic și fără nici o urmă de imaginație Progresului. În jurul anului 1970, se „croiește” strada Unirii, sau dacă vreți, un mini bulevard, în lungime de aproximativ 150 de metri. Scurt, dar rău, pentru că Unirii reușește să taie în două noua stradă a Progresului, separând-o în două bucăți, mărginite la rândul lor de câte un rând zdravăn de blocuri din beton, legătura dintre cele două bucăți făcându-se prin două pasaje pietonale, unul cu stâlpi circulari și unul cu stâlpi cu secțiune pătrată și trepte.
Una din cele mai frumoase mărturii privitoare la strada Sf. Nicolae este cea din presa anului 1879, cu ocazia sosirii armatelor române, care după debarcarea în portul tulcean, au defilat de-a lungul străzilor Carol I, Sf. Nicolae, oprindu-se în dreptul Catedralei Sf. Nicolae. După slujba religioasă ținută în cinstea soldaților români, aceștia au trecut în pas de defilare pe strada Babadag, în timp ce oficialitățile tulcene, proaspăt numite, alături de delegația română sosită să preia Dobrogea de la ruși, care se dădeau stăpâni după înfrângerea otomanilor în cadrul războiului din 1877-1879. Citind acest scurt pasaj ziaristic, avem un adevărat rezumat al celor 3 articole scrise în săptămânile trecute, despre străzile în cauză.
„În data de 18 noiembrie 1878, orele 14,00, navele ce transportau trupele române, alcătuite din aproximativ 3000 de infanteriști (dorobanți), cavaleriști (roșiori) și artileriști ajung în portul orașului. În jurul orei 15,00 soldații debarcă, în uralele mulțimii, pe faleza tulceană, în salve de tun și clopotele trase de toate bisericile orașului (ultima afirmație făcută în contextul că în perioada de mai bine de 1 an de libertate, enoriașii tulceni reușiseră să-și doteze bisericile cu clopote, care erau interzise sub stăpânirea otomană). În dreptul primului arc de triumf, cel mai în vârstă dintre notabilii tulceni, Costache Boambă a oferit conducătorului trupelor române, Generalul Gh. Angelescu, pâine și sare și a ținut un discurs de bun venit. Soldații români au mărșăluit, în muzică de fanfară, de-a lungul străzii Carol I (cu aproximație strada Gării) până în dreptul Palatului Pașei (Muzeul de Artă). De aici, au pornit pe str. Sf. Nicolae. Pe o parte și de alta a străzii, o mulțime uriașă de oameni aclama entuziasmată. În fața catedralei, Mitropolitul Nichifor de Carpat a oficiat cea mai grandioasă slujbă din viața sa, un Te Deum( care avea să fie, din nefericire, un adevărat cântec de lebădă pentru el). După slujbă și împodobirea drapelului de luptă al soldaților cu ghirlande de flori, aceștia defilează pe strada Babadag, în timp de notabilii orașului salută din balconul casei Ellman (cea mai frumoasă din Tulcea acelor vremuri, demolată în jurul anului 1965).”
După cum lesne se poate observa, Sf. Nicolae era una din cele mai importante străzi ale Tulcei, pe la 1878. Azi, au mai rămas doar două segmente, pe care trebuie să faci un efort important să le unești, cu puterea minții, pentru a reface vechea stradă. Marele său merit – sau poate șansă – este că cele două segmente, în mod special cel cu biserica Sf. Nicolae, cuprind cele mai multe clădiri vechi, construite în perioada antebelică și interbelică. Din acest punct de vedere, cele două bucăți ale fostei străzi Sf. Nicolae sunt adevărate oaze de clădiri de epocă, sau, dacă vreți, un „centru vechi” în miniatură tulceană.
