Vă propunem o serie de articole sub titlul generic „Tulcea, demolări, crime și uitări…”. Recunoaștem că titlul este nițel exagerat, cuvântul „crime” fiind folosit cu înțeles figurat, pornind de la ideea că și demolarea unei clădiri poate fi considerată o „crimă”, dacă aceasta se petrece în anumite condiții și circumstanțe. Și mai grav este faptul că după demolare și trecerea anilor, uitarea s-a așternut peste memoria acestor clădiri, cândva falnice și reprezentative pentru urbea noastre. În locul lor s-au ridicat blocuri din beton armat, un fel de cazemate nițel mai stilizate, iar majoritatea tulcenilor de azi habar nu au câtă istorie se află sub tălpile lor, atunci când se plimbă pe străzile și ulițele frumos asfaltate ale Tulcei. Azi, despre fosta Sală de Conferințe și cum a fost ea „ucisă” într-o adevărată crimă pasională, din prea multă dragoste pentru Tulcea.
Nicolae C. Ariton
Atunci când privești prima dată ilustrata de mai sus, te întrebi unde ar pute fi frumusețea de clădire prezentată. Aceasta aduce nițel cu Palatul Pașei (Actualul Muzeu de Artă), dar dacă le privești mai atent, sunt diferențe destul de consistente, 12 rânduri de ferestre, și doar opt la Konak, balconul mai mic, străjuit de coloane și aticul monumental de la corpul de intrare. Toate aceste detalii te conving că sunt două clădiri diferite, doar că foarte puțini tulceni știu unde se afla și care a fost soarta acesteia. Clădirea, numită de către tulcenii de altădată „Sala de conferințe” a fost construită în perioada 1907-1910 pe locul actual al Pieții Noi, sau, dacă vreți, în capătul sudic al Parcului Sf. Gheorghe. Banii pentru construcție, care nu au fost puțini deloc, au fost strânși prin colectă publică. Realizată într-un stil arhitectonic hibrid, clădirea adăpostea pe lângă o sală de conferință, și două școli, una de băieți și una de fete (până în anul 1948, învățământul românesc a fost segregat, clase separate pentru băieți și fete, mai puțin în mediul rural, unde se acceptau și clase mixte) cu câte 6 săli de clasă pentru fiecare. Ce s-a întâmplat cu această clădire? De data aceasta nu au mai fost de vină comuniștii, care în goana lor după clădiri burghezo-moșierești demolau tot ce le ieșea în calea buldozerelor. N-au strivit-o nici măcar bombele vreunui război, trecând aproape neatinsă de ororile Primului Război Mondial, care l-a Tulcea a făcut ravagii în perioada celor doi ani de ocupație bulgară. Pur și simplu, clădirea a fost demolată în anul 1939, deci după doar trei decenii de existență, din cauză de PREA MULTĂ DRAGOSTE A UNUI SINGUR TULCEAN. Pare o explicație ciudată, care ne trimite – apropo de titlul nostru generic cu „crime”, la una pasională -, dar să demolezi o ditamai clădirea ar trebui să fie vorba mai mult decât de pasiune necuprinsă. Și totuși, clădirea a fost demolată în urma insistenței unui singur om, (marele spion) Mihail Moruzov, hotărât să se implice în schimbarea radicală a arhitecturii Tulcei, orașul în care se născuse și avusese o copilărie fericită. În semn de recunoștință față de oraș și familia sa, Mihail Moruzov, împreună cu arhitectul tulcean Gheorghe Brătescu, hotărăște să demoleze Sala de conferințe, care masca ca un adevărat zid Biserica Rusească, unde slujise tatăl său, Nicolae Moruzov, aproape 40 de ani. Intenția sa era să-i ofere acesteia un loc central în mijlocul orașului, urmând ca în fața bisericii să se întindă un parc uriaș care să ajungă până la Dunăre, pe străzile adiacente acestuia (Elisabeta Doamna, actualmente Gavrilov Corneliu și Basarabilor, Păcii) urmând să se ridice clădiri impozante. Construcția tuturor acestora urma să fie finanțată de diferite ministere din București, a căror miniștrii aveau dosare bine documentate în arhiva secretă a lui Mihail Moruzov. După demolarea Sălii de Conferințe, Mihail Moruzov, împreună cu arhitectul Tulcei, Constantin Brătescu, reușesc să construiască Liceul de Artă, Centru de Sănătate (Centrul de Calcul) și Baia publică, actuala Curte de Conturi). În toamna/iarna anului 1940, Mihail Moruzov este asasinat de legionari și vastul proiect arhitectural se prăbușește ca un castel de nisip, Tulcea fiind văduvită de una din cele mai frumoase clădiri ale sale, Sala de Conferințe, și de un proiect grandios de transformare arhitecturală.
