Vă propunem o serie de articole sub titlul generic „Tulcea, demolări, crime și uitări…”. Recunoaștem că titlul este nițel exagerat, cuvântul „crime” fiind folosit cu înțeles figurat, pornind de la ideea că și demolarea unei clădiri poate fi considerată o „crimă”, dacă aceasta se petrece în anumite condiții și circumstanțe. Și mai grav este faptul că după demolare și trecerea anilor, uitarea s-a așternut peste memoria acestor clădiri, cândva falnice și reprezentative pentru urbea noastre. În locul lor s-au ridicat blocuri din beton armat, un fel de cazemate nițel mai stilizate, iar majoritatea tulcenilor de azi habar nu au câtă istorie se află sub tălpile lor, atunci când se plimbă pe străzile și ulițele frumos asfaltate ale Tulcei. Azi, despre cum se pot exila și statuile!
Nicolae C. Ariton
Pentru că veni vorba în episodul trecut despre monumente, ce-ar fi să continuăm, în acesta (apropo, este episodul numărul 11, dacă nu ați ținut socoteala) cu povestea statuii domnitorului Mircea cel Bătrân, prima ridicată în Tulcea, în anul 1902, fără nici o referire la cea din Piața Civică, cu domnitorul pe cal, ridicată mult mai târziu, în anul 1972. În primul rând să explicăm titlul – poate ați observat că este al doilea episod în care folosim titluri la imperativ, pentru a da o notă mai dinamică articolelor noastre care începuseră să lâncezească ca apele Dunării toamna -, marele domnitor român ne fiind exilat niciodată, în timpul vieții, suferind, ce-i drept înfrângeri grele în fața turcilor, și obligat, spre finalul vieții să le plătească tribut acestora. Prima sa statuie la Tulcea a avut însă o existență plină de tragism, suferind cel puțin la fel de mult ca un om viu.
Statuia a fost ridicată în anul 1902 de către sculptorul Nicolae Bălăcescu, tot la inițiativa (bănuim) prefectului Ion Nenițescu, care a contribuit decisiv la realizarea Monumentului de Independență, un proiect care lâncezea de douăzeci de ani și la care se cam renunțase până la venirea sa pe post. S-ar părea că de la primul monument mai rămăseseră niște bani, la care s-a adăugat o nouă colectă, și un sculptor, care se achitase cu brio de terminarea operei de pe Colnicul Hora și disponibil pentru o nouă operă tulceană.
Statuia este dezvelită cu fast în luna mai a anului 1902, dar chiar de la începuturile existenței sale nu prea a avut trecere la privitori. Așezată în centrul orașului – pe locul actual al fântânii și sensului giratoriu de la Hotel Delta -, pe un soclu din pietre masive de carieră, marele Nicolae Iorga, aflat în vizită la Tulcea, afirma despre statuie să pare a fi un bătrânel care încearcă să vândă un buzdugan vecinilor de peste Dunăre. Un tulcean scria pe o ilustrată cu statuia că lângă soclul de piatră era locul cel mai propice de-a dormi pe timp de noapte, după un chef zdravăn, fără să fii mahmur a doua zi.
În luna februarie 1907, armatele Puterilor Centrale ocupă Tulcea și statuia este rechiziționată împreună cu cele de la Monumentul de Independență, și sunt topite pentru a folosi bronzul la fabricarea cartușelor și obuzelor. S-ar părea că mai întâi, statuia lui Mircea cel Bătrân a fost aruncată în Dunăre de armata bulgară, recuperată la ordinul armatei germane și topită ulterior, în consens.
Soclul din piatră de carieră a rămas pe poziție, așteptând o replică a statuii, așa cum s-a întâmplat cu dorobanțul și vulturul de la Monumentul de Independență. Minunea nu s-a întâmplat însă, cu toate că au fost câteva încercări de-a lungul timpului. În anul 1940, pe soclul de piatră este așezată, pentru foarte scurt timp, statuia regelui Ferdinand, adusă de la Ismail, în urma ultimatului dat de către bolșevici. Armata română recucerește Basarabia și Ismailul și statuia părăsește Tulcea pentru a se reîntoarce la locul său. În urma războiului, avea să dispară fără urmă.
Perioada comunistă a trecut peste Tulcea de parcă această statuie nici n-ar fi existat. Ideea arhitectonică a Pieții Mircea, amenajată în jurul statuii, flancată de clădiri somptuoase: Palatul Pescăriilor, Palatul Administrativ, Banca de Scont este abandonată, banca fiind chiar demolată, pentru ca centrul Tulcei să fie mutat în actuala Piața Mircea, sau Piața Civică, în jurul noii statui a lui Mircea cel Bătrân (călare).
Saga nu se oprește însă aici, în anul 2002, un grup de tulceni inimoși, strânși în jurul Fundația Galeriile Acum, cu ziaristul Dan Arhire în frunte, reușesc să strângă o sumă importantă de bani și să refacă statuia, după fix 100 de ani de la dezvelirea celei originale. În plus, aceasta este reașezată pe locația inițială. Așa cum s-a întâmplat mai mereu în Tulcea, tulcenii se împart în două tabere, unii, mai puțini, care apreciază statuia, realizată după chipul și asemănarea celei vechi, alții, mai numeroși, care sunt deranjați de dimensiunile mici ale statuii, lipsa de atitudine, modestia și ușorul aer de blazare pe care le transmitea prin prezența sa. După o perioadă de câteva luni de polemici, statuia este „exilată” în fața gării, pe un soclu modest, orientată către strada Isaccei, domnitorul ridicând buzduganul către frontispiciul blocului numit cândva Tic-Tac, pe care scrie „Tulcea, te iubesc!”.
