Vă propunem o serie de articole sub titlul generic „Tulcea, demolări, crime și uitări…”. Recunoaștem că titlul este nițel exagerat, cuvântul „crime” fiind folosit cu înțeles figurat, pornind de la ideea că și demolarea unei clădiri poate fi considerată o „crimă”, dacă aceasta se petrece în anumite condiții și circumstanțe. Și mai grav este faptul că după demolare și trecerea anilor, uitarea s-a așternut peste memoria acestor clădiri, cândva falnice și reprezentative pentru urbea noastre. În locul lor s-au ridicat blocuri din beton armat, un fel de cazemate nițel mai stilizate, iar majoritatea tulcenilor de azi habar nu au câtă istorie se află sub tălpile lor, atunci când se plimbă pe străzile și ulițele frumos asfaltate ale Tulcei. Azi, despre fosta Căpitănie a portului, care a funcționat ca și gară fluvială și CFR
Nicolae C. Ariton
Dacă vă uitați nițel mai atenți pe imaginile din articolul de săptămâna trecută, una din ele reluând-o și cel de față – veți observa că lângă fosta gară fluvială DDSG, numită mai târziu și Agenția Austriacă Danubiana, se ridică o clădire și mai falnică, care a dispărut, la rândul ei, în negura timpurilor, sub șenilele buldozerelor și sub noile planuri urbanistice ale Tulcei. Aceasta a fost construită în anul 1907, cu scopul inițial de a adăposti administrația și vama portului, cu denumirea de Palatul Administrației Portului și Vama, pentru ca mai târziu să fie cunoscută cu denumirea mai scurtă de Căpitănia Portului. Poziționarea a fost realizată chiar lângă Agenția Austriacă Danubiana, gara fluvială folosită de navele DDSG și Lloyd Austriaco, pe locația vechii schele otomane, bizantine și chiar romane. Primul Război Mondial a făcut ravagii în Tulcea, armatele Puterilor Centrale, în mod special – ca număr – cele bulgare, secondate de cele germane au distrus aproape jumătate din clădirile orașului, locuite de români, refugiați la Chilia sau Moldova. În spatele unor motivații militare, distrugerea caselor, avea ca drept scop jefuirea acestora și ștergerea elementului românesc, în acțiunea amplă de revendicare a Dobrogei de către bulgari. Dacă în cartierele orașului, casele românești erau jefuite, apoi dinamitate pe timp de noapte, cele din port, de-a lungul străzii Carol I, au avut și mai mult de suferit. Statisticile specifică că doar cinci clădiri centrale rămăseseră nevătămate, din celelalte rămânând în picioare doar pereții, după ce mobilierul, tâmplăria, dușumele au fost furate și transportate ca pradă de război în Bulgaria. Faleza era străbătută de gropi, tranșee și garduri de sârmă ghimpată, „construcții” militare ale bulgarilor și germanilor împotriva unui eventual atac al armatelor române și rusești retrase dincolo de brațul Chilia. În acest peisaj apocaliptic, clădirea Palatul Administrației Portului suferă la fel de multe stricăciuni, rămânând în picioare doar zidurile. Și mai mult a avut de suferit Gara Fluvială Austriacă, fiind probabil bombardată de ruși, ca obiectiv dușman și apoi devalizată de bulgari, pentru că interiorul era prea ispititor pentru a fi lăsat neatins. La sfârșitul războiului, gara fluvială austriacă a fost demolată, în timp ce Palatul Administrației Portului a fost reabilitat supraviețuind încă jumătate de secol, adăpostind Căpitănia Portului, gara fluvială și după 1940 (probabil ceva mai târziu), chiar și gara feroviară, linia ferată ajungând până în dreptul restaurantului Danubiu, unde era „capătul de linie”. Lovitura mortală a fost dată vechii clădiri de către comuniști abia în anul 1972. Era pace, clădirea arăta rău, din cauza lisei de renovări, dar cu investiții minime putea fi transformată într-o mică bijuterie arhitectonică. Era însă un simbol burghezo-moșieresc chiar în buricul orașului, așa că după construirea noii gări CFR, este demolată fără scrupule sau regrete.
Imaginea de mai jos este o fotografie cu Căpitănia portului / Gara fluvială și CFR într-o secvență de la filmările „Oraşul văzut de sus” (1975)
