Vă propunem o serie de articole sub titlul generic „Tulcea, demolări, crime și uitări…”. Recunoaștem că titlul este nițel exagerat, cuvântul „crime” fiind folosit cu înțeles figurat, pornind de la ideea că și demolarea unei clădiri poate fi considerată o „crimă”, dacă aceasta se petrece în anumite condiții și circumstanțe. Și mai grav este faptul că după demolare și trecerea anilor, uitarea s-a așternut peste memoria acestor clădiri, cândva falnice și reprezentative pentru urbea noastre. În locul lor s-au ridicat blocuri din beton armat, un fel de cazemate nițel mai stilizate, iar majoritatea tulcenilor de azi habar nu au câtă istorie se află sub tălpile lor, atunci când se plimbă pe străzile și ulițele frumos asfaltate ale Tulcei. Azi, despre fostul Bazar tulcean, „Sub coloane” și cum a fost el „ucis” de comuniști pentru că era oriental și burghez.
Nicolae C. Ariton
Bazarul tulcean era o construcție orientală, construit chiar în perioadă otomană a Tulcei, adică când orașul nostru devenise un falnic sangeac (capitala provinciei turcești Dobrogea și a Deltei Dunării), în anul 1864. Istoria devenirii Tulcei cel mai important oraș din Dobrogea, cu mult înaintea Constanței, Mangaliei sau Medgidiei, are antecedente în instalarea pe malurile tulcene a Serviciului Tehnic a Comisiei Europene a Dunării, care a constituit un adevărat „boom” economic pentru vechea caza Tulci. Pe fundalul acestei dezvoltări economice fulminante – populația Tulcei a crescut doar în câteva luni de la aproximativ 6.000 de locuitori la 30.000 – sosește la Tulcea un mutesarif, adică un fel de prefect, pe nume Ahmed Rezim Pașa. Excelent administrator, hotărăște construirea unui bazar, a unei geamii și a unui sediu administrativ. Cu excepția ultimului, numit și Palatul Pașei (actualul Muzeu de Artă), construit cu fonduri primite de la Constantinopol, bazarul este o investiție privată, realizată cu bani de la negustorii tulceni, investitorii primind în schimb câte un spațiu comercial, nu numele inscripționat deasupra ușilor de intrare. Acesta era poziționat pe locația actuală a Prefecturii (fosta Poștă și Telefoane), numărând numai puțin de 72 de coloane (la aproximativ 3 m distanță una de alta), de o parte și alta a străzii, ultima dată numită Griviței, acum aflată sub „betonul amprentat” al Pieței Mircea (Civică). Dubla construcție a Bazarului, însuma 41 de prăvălii (o parte din ele cu etaj), între acestea și coloane existând un culoar de aproximativ 3 m lăţime, pavat cu dale poligonale din piatră, specific bazarelor orientale, prin care muşterii să poată circula liber, la adăpost de soarele dogoritor al verii, sau feriţi de ploaie şi vânt. Bazarul viețuiește un secol, ajungând, într-o stare destul de jalnică, până în 1963, supraviețuind miraculos la un război de independență, la două războaie mondiale, cutremure, incendii și o mulțime de stăpâni vremelnici a celor 41 de prăvălii. Sfârșitul existenței Bazarului tulcean este un adevărat roman polițist, în care „ucigașul” este conducerea comunistă a Tulcei. „Crima” era mai demult plănuită, dar un personaj pozitiv, muzeograful Simion Gavrilă, reușește să includă bazarul pe lista monumentelor istorice naționale. Într-o adevărată intrigă bizantină, Primul Secretar al raionului Tulcea, îl trimite în delegație pe directorul muzeului, scoate clădirea otomană de pe lista monumentelor istorice, în doar 24 de ore și în alte 24 de ore buldozerele demolează Bazarul. Scenariu perfect, execuție eficientă! În 48 de ore, o clădire monument istoric este demolată după un secol de existență. Dibaci conducători, meșteri pricepuți… în demolări!
