Recunosc că am făcut o adevărată pasiune pentru povestea căpitanului englez Hyde Parker, împușcat mortal la Sulina, în anul 1854. Nu revenim cu întreaga poveste, întrucât ea poate fi citită în postarea http://mistereledunarii.wordpress.com/2011/09/23/sulina-si-englezii-cei-rai, ci doar facem un mic rezumat, pentru introducerea în atmosferă. În plin Război al Crimeei, o mică escadră din 3 nave de război engleze și una otomană, condusă de locotentul Hyde Parker, primește misiunea de a bloca Gurile Dunării, cu scopul de a opri aprovizionarea armatelor rusești. Războiul Crimeei a fost unul din cele mai urâte războaie purtate vreodată, dintre Imperiul Rus, cu noi pretenții de extindere și Imperiul Otoman, cam pe ducă, dar sprijinit de englezi și francezi, intrați în alianță cu otomanii deoarece își simțeau coloniile orientale amenințate de Marele Urs. A fost un război urât (de parcă ar fi și războaie frumoase ?!), întrucât pe lângă luptele sângeroase, au pierit un mare număr de soldați datorită epidemiilor de ciumă și holeră care au bântuit în ambele tabere, aproape toată perioadă războiului. Deoarece la Sulina era o garnizoană de soldați ruși, în ziua de 28 iunie 1854, escadra condusă de Hyde Parker atacă și acesta este ucis, alături de alți câțiva soldați răniți.
Cine era Hyde Parker? Vestea morții tânărului locotenent a înconjurat rapid întreaga lumea, deoarece acesta mai era cunoscut ca Parker IV, unicul vlăstar al unei familii care dăduse până la el trei amirali și vice-amirali ai flotei britanice. Și mai dureros este faptul că în luna mai a aceluiași an îi decedase și tatăl, vice-amiralul Charles Parker, lăsând în urmă o soție care avea să fie devastată la aflarea veștii și morții fiului.
Cine l-a împușcat mortal? Când englezii au blocat navigarea pe Dunăre, la Sulina, pe data de 25 iunie, un grup de „25 de oameni înarmați volintiri Greci și Albanezi carii de cu sara veniseră de la Tulcea la Sulina” (Gazeta de Moldavia, iulie 1854, citat din Sulina-Asalturi însângerate , de Tudose Tatu), deci, mai pe limba noastră, un grup de 25 de voluntari tulceni s-au alăturat soldaților ruși din Sulina, pentru a apăra ortodoxia de turci și englezi. Din discuțiile purtate cu distinsul istoric Tudose Tatu, acest grup era condus de grecul Aristide Christoveri, care nu era însă un simplu cetățean. Din rapoartele vremii, reiese că cel care l-a împușcat pe englez a fost chiar Aristide Christoveri, cu o carabină, de fabricație franceză, Minié (în imaginea de mai sus). Căutând date despre acesta, am găsit pe siteul Bibliotecii Naționale Franceze, un exemplar din ziarul Journal de Toulouse, 1 mai 1855. Pentru prima dată, publicăm aceste date:
„Rapoartele engleze și franceze (…) menționează soldați combatanți alături de ruși, în haine grecești. Șeful acestor oamenii, care formau un corp de voluntari, este Aristide Christoveri, născut în Messembria, pe coasta Mării Negre. Când era copil, a fost trimis la Odessa pentru a studia la o școală comercială. Dar a abandonat studiile de comerț pentru a lua parte la Războiul de Independență al grecilor, servind Grecia până în anul 1854. În vara acestui an, fiind evident că englezii și francezii nu agreează acțiunile clandestine ale grecilor împotriva trupelor otomane, Christoveri, însoțit de mai mulți greci, au venit ca voluntari combatanți în Basarabia, unde a fost și decorat cu ordinul Sfânta Anna, de către țarul Nicolae” (Nu este clar, dacă înainte sau după ce l-a ucis pe Hyde Parker).
Deci nu prea se pune problema că Aristide Christoveri și ceata lui să fi fost tulceni, erau greci, veniți în Rusia pentru a participa la Războiul Crimeei și ajunși la Sulina, via Tulcea. (imaginea din dreapta este ordinul Sfânta Anna, gradul de comandor)
Hyde Parker, ridicat la gradul de căpitan post-mortem, a fost înmormântat la Istanbul, în cimitirul Peria, cu onoruri militare maxime, așa cum se poate observa și imaginile de mai jos, iarăși inedite, găsite de subsemnatul în ziarul The Illustrated London News.
Cam atât, deocamdată, ne lipsește, pentru moment, un portret al tânărului ofițer Hyde Parker. Când îl vom descoperi, îl vom publica cu cea mai mare plăcere.
Nicolae C. Ariton
