Din punctul meu de vedere, misterele dunării sunt depășite în misterozitate, ca să mă exprim așa, doar de super misterioșii masoni, care au fost și sunt și pe la Tulcea. În rândurile din acest articol, câteva referiri despre mișcarea masonică tulceană, de pe la anii 1880, cu toate că existența lor locală a fost cu siguranță mult mai timpurie, începând, cu dovezi, pe la 1870 și posibilă chiar de pe la 1860, după încheierea Războiului Crimeii și instalarea la Tulcea a Serviciului Tehnic a Comisiei Europene a Dunării (în 1857), în frunte cu distinsul domn mason englez pe nume Charles Hartley, Inginerul Șef al acesteia.
Autorul nu este nimeni altcineva decât un alt distins domn inginer, Alexandru Stroie, directorul cunoscutei societăți DeltaCons, un pasionat fan al istoriei locale tulcene. Tot din punctul meu de vedere, fanii istoriei Tulcei formează o adevărată legiune romană, organizată în iuniores, războinici cu vârste între 17 și 46 de ani și seniores , cu soldații cu vârste cuprinse între 47 și 60 de ani. Ca și mine, Alexandru Stroie, face parte din grupa seniores, meniți să formăm armata de garnizoană sau ocupație, împreună cu alții de teapa noastră, cum ar fi Dan Arhire sau mercenarul gălățean Tudose Tatu. Îmi permit să număr și câțiva iuniores tulceni, precum Aurel Stănică, Petru Țincoca şi Dan-Cristian Munteanu, alături de amazoana Ligia Dima, cu scuzele de rigoare față de cei care sunt la fel de legionari, dar, poate, i-am omis.
În concluzie, ing. Alexandru Stroie, senior în legiunea tulceană a fanilor istoriei locale, vă invită la lectură.
Nicolae C. Ariton
REFLECȚII ASUPRA ÎNCEPUTURILOR FRANCMASONICE ÎN TULCEA
Situat pe șapte coline ale Dealurilor Tulcei, municipiul Tulcea are o istorie milenară, vestigiile arheologice ducând până spre cultura Gumelnița (2900 a.Ch.). Dezvoltarea Tulcei adaugă acestei culturi întemeierea așezării grecești Aegyssus (sec.VIII a.Ch.), continuând cu portul roman din sec.I-II p.Ch. Numele municipiului are o vârstă medievală și datează din vremea lui Mircea cel Bătrân, atestarea documentară fiind din 1506. Aflat sub stăpânire otomană între 1420-1877, orașul are un moment de apogeu, o dată cu instalarea Serviciului Tehnic a Comisiei Europene la Tulcea (în anul 1857) și cu numirea orașului capitală de sangeac (sub-provincie) otoman (1864), care cuprindea întreaga Dobroge.
În perioada 1840-1859, localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, cunoscuți ca germani dobrogeni, majoritatea stabiliți pe strada Traian de astăzi, cunoscută la timpul respectiv ca strada Nemțească. Majoritatea acestora a părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania nazistă. Componența etnică este eterogenă : români, romi, turci, ruși lipoveni, greci, italieni, evrei iar sub aspect religios sunt consemnați ortodocși, musulmani, ortodocși de rit vechi, catolici, între lăcașurile de cult distingându-se Catedrala Episcopală Sfântul Ierarh Nicolae, Moscheea Azizie, Sinagoga, Biserica Sfântul Gheorghe (Biserica Bulgărească sau Biserica cu Ceas), Cimitirul evreiesc, Catedrala Buna Vestire (Biserica Grecească). Infrastructura și dezvoltarea portuară ca și dezvoltarea învățământului au făcut ca Tulcea să devină nu numai un oraș important al Dobrogei, ci și un model de conviețuire multiculturală.
Am semnalat succint evoluția așezării dobrogene pentru a se înțelege spiritul acestor locuri și mentalitatea dobrogenilor modelată de normele comunicării multiculturale.
Cea mai potrivită definiție a multiculturalismului s-ar referi la coexistenţa diferitelor culturi în sânul aceluiaşi ansamblu (o ţară, un ținut spre exemplu). Multiculturalismul face referire bineînţeles şi la diferite politici: antidiscriminatorii, menite să asigure un statut social egal membrilor diverselor culturi; identitare, menite să favorizeze diverse culturi; comunitare, destinate creării şi promovării statutului legal specific membrilor unei anumite comunităţi culturale (politici administrative, juridice etc.).
O societate democratică trebuie să îi trateze, în principiu, pe toţi membrii săi în baza acestor politici nediscriminatorii, oferind şanse egale de manifestare a identităţii culturale şi religioase. Valorile pe care vechii greci îşi întemeiau existenţa – Adevăr, Bine, Frumos – rămân totuşi de o inalterabilă actualitate. Evoluţiile istorice jalonate de cele trei mari revoluţii politice moderne (engleză, americană şi franceză) le-au adăugat însă şi altele menite să consolideze nucleul tare al cadrului valoric pe care se întemeiază actualul model cultural european; aceste noi valori sunt legalitatea, libertatea, egalitatea, fraternitatea/solidaritatea şi toleranța religioasă.
Modelul francmasonic este cel care întruchipează perfect și just ideea de multiculturalitate prin transpunerea ritualică și comportamentală a trei elemente fundamentale ale armonizării comunicării multiculturale: acceptarea, dialogul și comuniunea.
Puternica influență franceză, engleză și italiană asupra Țărilor Române, exercitată începând cu epoca pașoptistă, a făcut, ca la 1880-1881, să existe următoarele structuri aflate sub obediența Marelui Orient al Franței, cu Lojile „Union”, la Ploiești, „Paix et Union” la Iași, „Etoile de Severe” la Turnul Severin, „Le Progres de la Dobrogea”, la Tulcea .
La aceeași dată se consemnează la noi prezența altor două Mari Oriente cu lojile aflate sub obediența lor: Marele Orient de Roma, cu Lojile „Lumina” la Buzău, „Uniune” la Focșani, Lojă si Capitoliu „Constantin Negri” la Bacău, „Steaua Bârladului” la Bârlad, „Bistrița” la Piatra Neamț, „Il Grande Stefan” la Roman și Marele Orient Lusitan, cu Lojile „Romania”, Nr. 128 la Iași, „Steaua Polara” Nr. 131, Orient Fălticeni, „Prahova”, Nr. 135, Orient Ploiești, „Farul” Nr. 142, Orient Giurgiu, „Hiram”, Turnul Severin.
Am menționat aceste date pentru a susține o realitate, anume că la începuturile făuririi statului modern român francmasoneria a fost o prezență certă și benefică cu rol de arhitect social, politic, economic și cultural, viața orașului Tulcea reflectând la scară mai mică acest proces desfășurat la nivelul întregii Românii.
Înainte de Războiul de Independenţă (1877-78), așa cum spuneam la începutul acestor rânduri, Dobrogea era încă sub ocupaţie otomană, sub forma unui sangeac al provinciei Rumelia, a cărei capitală era oraşul Tulcea, supranumit „Micul Istanbul”.
Istoria francmasoneriei tulcene este legată de prezența în acest spațiu a trei personalități ale epocii amintite: teologul Nifon Bălăşescu, devenit ctitor de şcoli în Tulcea; mutesariful Ismail Bey, realizatorul unor reforme menite să modernizeze oraşul; şi inginerul Sir Charles Augustus Hartley, coordonatorul lucrărilor hidrotehnice la Canalul Sulina – prin a cărui realizare s-a făcut şi ultima porțiune a Dunării navigabilă.
Nicolae Nifon Bălășescu, ctitorul de școli dobrogene, a făcut parte din grupul de masoni condus de Nicolae Bălcescu, participând la întâlnirile secrete ale acestora, în cadrul societăți secrete Frăția, ce continua tradiția Societății literare, ambele organizate după tipicul masonic. Rolul lui Nifon Bălășescu a fost acela de a asigura legătura revoluționarilor pașoptiști din Țara Românească cu cei din Transilvania, în revoluția cărora Bălășescu s-a și implicat direct, motiv pentru care a și fost arestat.
Charles Hartley, Părintele Dunării, intră, chiar după spusele sale, într-una din lojele masonice engleze, imediat după terminarea studiilor de inginerie, la vârsta de 20 de ani. Ca inginer stagiar la Scottish Central Railway începe să țină un jurnal zilnic, până la sfârșitul vieții și care stă la baza celor două volume A Biography of a Sir Charles Hartley, civil engineer (1825-1915), The Father of The Danube, în care menționează că devine membru în Loja Scoțiană Masonică, Charles Augustus Hartley, supranumit Părintele Dunării la vârsta de 31 de ani devenea inginerul șef al Comisiei Europene a Dunării.
Ismail Bey a participat la Revoluția Turcă din 1908, organizată de un grup de otomani autointitulat Jeunes Turcs cu implicarea membrilor masoni turci, discipoli ai lojei Grand Orient de France. Ismail Bey a fost unul dintre protagoniștii acestei revoluții, în urma ei fiind numit Președintele Camerei Deputaților. Ismail Bey între 26-28 ani, a fost mutesarif (guvernator) al sangeacului Tulcea .
Ținut prosper economic, cosmopolit etnic, Tulcea este și un centru de spiritualitate incontestabilă. O dovedesc documente care, păstrate în timp, permit ca istoria Dobrogei să fie cercetată și scrisă pe baza unor izvoare sigure și exacte.
Un astfel de document a cărui fotocopie ne-a parvenit spre onoarea noastră, este un act oficial care atestă existența unei prestigioase tradiții francmasonice la Tulcea.
Documentul este un tabel sinoptic referitor la structura R.L. Progresul Dobrogei, Or. Tulcea, Romania. Redactarea s-a făcut în limba franceză în totalitate .
Dictonul Libertate, Egalitate, Fraternitate semnalează ca antet, după cum se și precizează în actul acesta, că RL Progresul Dobrogei funcționează În numele și sub auspiciile M.O.al Franței.
Există două modalități de datare a documentului: 1883 – în antet, 5883-în partea finală, ceea ce ne poate face să credem că documentul avea o dublă destinație: ca act public oficial și ca document masonic al RL.
Din datele pe care le deținem, Loja “Progresul Dobrogei” a fost înființată – așa cum rezultă din legenda ștampilei aplicate pe documentul pe care îl prezentăm – la 17 noiembrie 1880, sub egida Marelui Orient al Franței (ca și marilor loji din Brăila și Galați).
Structurat pe două coloane, tabelul prezintă ofițerii și demnitarii R.L. precum și membrii activi. Sunt menționate concis, demnitatea, numele și prenumele, statutul social, gradul masonic(vezi anexa ).
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Tulcea era principalul centru al provinciei recent reintrată în componența României. Avea 17.948 de locuitori. Deloc neglijabilă, pentru a înțelege dezvoltarea atât de rapidă a francmasoneriei de aici, este componența etnică a locuitorilor orașului. Astfel, după o statistică din 1879, locuiau în Tulcea:
|
Număr |
Naționalitate | Număr | Naționalitate |
| 6744 | Bulgari | 324 | Greci |
| 5304 | Români | 300 | Turci |
| 1876 | Ruși | 224 | Tătari |
| 1736 | Lipoveni | 160 | Armeni |
| 340 | Evrei | 976 |
Alte naționalități |
Această componență etnică, dezvoltarea economică și poziția strategică a orașului la gurile Dunării făceau ca, în epocă, la Tulcea să existe șapte consulate ale unor puteri străine: american, austriac, englez, francez, grec, italian și olandez. O situație similară găsim și în celelalte centre urbane ale Dobrogei. Componența multietnică găsea un mediu dintre cele mai propice pentru aplicarea principiilor de toleranța și solidaritate universală ale masoneriei. Așa se explică cum în orașe, relativ mici, lojile masonice prosperă: Babadag (“Gloria română” – 1883, “Steaua României” – a. 1905), Mangalia (“Steaua Sudului” – 1882), Medgidia (“Mircea cel Mare” – 1883); se vorbește chiar de o loja la Isaccea ante 1881. Fără a mai menționa , desigur, lojile din Constanța.
Al doilea aspect care trebuie reținut este raportul dintre numărul membrilor lojii tulcene și acel segment al populației, totodată foarte restrâns, din care provin inițiații, în fapt, elita orașului. In Tulcea, de pildă, la nici 18.000 de locuitori avem, la trei ani de la constituire, 43 de frați când, uneori, nici lojile din marile orașe nu aveau, în secolul trecut, atâția membrii. Componenta socio-profesională a membrilor lojii “Progresul Dobrogei” indica:
-
15 ofițeri, printre care șeful Garnizoanei și șeful Poliției locale
-
9 comercianți
-
5 medici și farmaciști
-
4 avocați și grefieri
-
2 rentieri
-
2 studenți
-
1 institutor
Al treilea aspect, caz aproape singular printre orașele mici, Tulcea avea și un <<capitol>> de Roza Cruce – gradul 18, adică o loja de perfecțiune de grad superior (“Cavalerii Dobrogei” – 1882), ceea ce presupunea o viață masonică intensă și de lungă durata (Loja de Perfecțiune în Ritul YORK).
Neîndoielnic că, în afara celor trei care aveau gradul 18 și care figurează în Tabel, mai existau și alții (cel puțin nouă) pentru a putea înființa un <<capitol>>.
Tabelul descoperit de noi, în colecțiile Institutului de Cercetări Eco-muzeale din Tulcea, provine dintr-o depunere la muzeu produsă în 1953 a unui lot de documente confiscate, probabil, de la un descendent al unui fost membru al lojii. Are dimensiunile unui afiș (42×34 cm), hârtie de culoare sepia; conține patru rubrici: funcția în cadrul lojii, numele și prenumele, profesia și gradul masonic.
Cei 43 de membrii sunt inserați în două categorii cu funcții masonice și țara. Probabil că majoritatea și-au făcut ucenicia în lojile vecine de la Brăila (“Farul Ospitalier”) sau Galați (“Discipolii lui Pitagora”), ambele fondate de Marele Orient al Franței. Și din acest punct de vedere avem o surpriză: dacă îndeobște o lojă număra între 7 și 9 demnitari (“oficeri”), loja “Progresul Dobrogei” are nu mai puțin de 18! Iată-i:
-
Maestru Venerabil de Onoare
-
Maestru Venerabil
-
Prim Supraveghetor
-
Al Doilea Supraveghetor
-
Orator
-
Secretar
-
Mare Expert
-
Trezorier
-
Ospitalier
-
Port Drapel
-
Primul Maestru de Ceremonii
-
Al Doilea Maestru de Ceremonii
-
Arhivar (Păstrătorul sigiliului și timbrului)
-
Arhitect
-
Primul Expert
-
Al Doilea Expert
-
Maestru de Banchete
-
Acoperitor
După gradul masonic: 3 au gradul 18 “Roza Crucieni”, 26 gradul de Maestru și 14 pe cel de Discipol. Niciunul nu are gradul 2 (Companioni).
Ținutele se desfășurau săptămânal, în fiecare miercuri. Sunt consemnate două legături de prietenie cu RL Spiritul Modern din Or. Paris, garanți fiind frații francmasoni Philipon și Primault și cu RL Unirea din Or. Ploiești, garanți fiind ff. Sterescu și Zaharia Antinescu.
Referitor la cele expuse mai sus, se cuvine să remarcăm faptul că a existat la Tulcea o puternică tradiție masonică atestată documentar încă de la la finele secolului al XIX-lea. Francmasoneria tulceană a contribuit la deschiderea spre valorile culturale europene și ezoterice menite să construiască o Românie modernă după obținerea Independenței la 1877. Nu mai puțin comunicarea masonică a contribuit la recunoașterea acestui act istoric și la implementarea lui în societatea și în mentalitatea românească. Totodată documentul istoric atestă stabilirea unor relații multiculturale într-un spațiu al toleranței locuit de români, germani, turci, evrei, italieni, grecii având, prin filieră eteristă, o altă modalitate de asociere. Credem că se poate vorbi de o coeziune socială, economică și culturală dincolo de diferențele evidente, adică acceptarea alterității ca realitate interumană. Rolul francmasoneriei ca factor de progres și stabilitate este evident într-o societate multiculturală, cum este spațiul dobrogean.
Suntem convinși că mai există – și negreșit vor ieși la iveală, mai devreme sau mai târziu – și alte documente legate de viața masonică a orașului nostru.
Este de datoria noastră să promovăm acele dimensiuni istorice legate de existența Respectabilei noastre Loje pentru a înțelege și a promova luminile francmasoneriei și a contribui la progresul Dobrogei și al României.
Februarie 6014
M.V.T. S.S.
Bibliografie:
1.Valentina Postelnicu,Tulcea de altădată ,Editura Harvia,ediția II,2005,Tulcea
2.Dan Arhire ,Dobrogea – Cheia de boltă,Tulcea,2010
3. Nicolae C.Ariton, Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu,Ismail Bey și Charles Hartley , Tulcea ,2012
4.Hans Bidermann, Dicţionar de simboluri, Editura Saeculum, București ,2007
5.Adrian Titov, Articol in Francmasoneria Magazin
