Înapoi la articole
Istoria oraşului Tulcea

Pașă sau Bey?

4 ianuarie 2012Nicolae C. Ariton

   Istoria este plină de pași și bey, la fel de numeroși în partea orientală de cum sunt lorzii, conții și ducii în cea occidentală. Dacă în lumea creștină, lucrurile sunt relativ clare privind toate aceste denumiri, în cea musulmană, lucrurile sunt ceva mai complicate, sau cel puțin mai confuze din cauza unor autori sau istorici, care au folosit cele două titluri precum grade militare sau funcții administrative, instaurând ideea că pașă sau bey înseamnă general, mareșal, vizir sau guvernator.

   Dacă privim la conducătorii sangeacului Tulcei în perioada 1864-1877, acesta a fost condus de 7 mutesarifi (guvernator de sangeac), dintre care 2 cu mandat dublu. Ei au fost, în ordine cronologică: Suleiman Bey, Resid Paşa, Ahmed Rezim Paşa, Suleiman Bey a doua oară, Ismail Paşa, Fahri Bey, Ali Bey, Said Bey şi Fahri Bey a doua oară. Deci, la o simplă socoteală, am avut 3 pașă și 4 bey. Care este explicația, sau diferența între cei 7, având în vedere că funcția era aceiași, adică de mutesarif a sangeacului Tulcea, care cuprindea întreaga Dobroge (inclusiv Constanța și Mangalia, care erau simple cazale).

    Bey era inițial denumirea unui șef de trib sau a unei comunități mai mici, pentru ca odată cu trecerea timpului să devină un fel de titlu de noblețe, dar nu foarte înalt, echivalentul unui Duce în Europa. Cu trecerea timpului, s-a transformat și mai mult, devenind echivalentul unui Mister la englezi, deci un titlu de onoare, doar că la turci titlul de bey este poziționat după primul nume și niciodată după al doilea: Ismail Bey, Said Bey etc. Există o ortografie a titlului de bey, cu beg sau bek. Deci Bey-ul este un fel de duce sau mister.

     Pașa a fost în permanență un titlu de onoare în Imperiul Otoman, el reprezenta echivalentul unui Lord, el fiind acordat generalilor, guvernatorilor sau alți înalți demnitari, ca o recunoaștere a meritelor. Întotdeauna a fost mai mare și mai important decât un Bey și avea trei grade de importanță, în funcție de numărul de cozi de cal acordate (una, două sau trei). Din cei 7 mutesarifi, trei dintre ei au fost pașă, cu specificația că cel puțin unul dintre ei, Ismail Pașa și-a dobândit tilul de pașă mai târziu, în timpul mandatului de mutesarif la Tulcea, fiind doar bey.

      P.S. – În imaginea de mai sus îl puteți vedea, pentru prima oară într-un document referitor la Tulcea, pe mutesariful Ismail Bey, ce apare în unele documente ca Ismail Pașa. Din punct de vedere corect istoric, în perioada în care a fost mutesarif al Tulcei (1870-1872) a fost Bey, titlul de Pașă primindu-l mai târziu. Ismail Bey este cel care l-a numit pe Nifon Bălășescu director al școlilor românești din Dobrogea (sangeacul Tulcea), în anul 1870.

    Nicolae C. Ariton

Distribuie: