Acum 40 de ani, am citit o carte din care am reținut trei lucruri (în rest, am uitat și cum se intitula). Primul, că în Tulcea, de Boboteză, oamenii tăiau cruci mari în gheață, iar după slujba religioasă făceau focul pe gheața Dunării, pentru grătare și distracție. Al doilea, că în pădurea Babadag erau niște corbi vestiți în tot Imperiul Otoman, din penele cărora se făceau niște săgeți de arc, atât de strașnice încât își atingeau ținta cu o precizie de-a dreptul magică. Al treilea, morile de apă ce erau cu zecile pe Dunăre, în dreptul Tulcei. Azi, discutăm puțin despre ele.
În primul rând, în zilele noastre, nu se mai vorbește deloc despre acest tip de moară, care au dispărut cu desăvârșire din peisajul dunărean. Nu că morile de vânt ar fi avut o soartă mai bună, dar cel puțin, din acestea mai există una, două pe malul lacului Ciuperca, muzee, sau pe tot soiul de ilustrate romantice. Oricum, până la ridicarea Monumentului de Independență, de pe Colnicul Hora, morile de vânt au fost un fel de simbol al orașului.
Înainte de a continua acest articol, trebuie să vă atenționez să nu confundați morile de apă de pe Dunăre cu cele de apă, obișnuite. Ultimele erau construite, de obicei, pe malurile râurilor de munte, unde cursul iute al apei învârtea o roată mare, de lemn, punând în mișcare pietrele de moară.
Moara de Dunăre era alcătuită, în primul rând, dintr-o ambarcațiune solidă de lemn, bine ancorată. De corpul navei era fixat axul unei roți mari de lemn (un fel de zbat), care punea în funcțiune moara propriuzisă. În comparație cu morile de vânt, care erau la dispoziția capriciilor vântului, cele de Dunăre aveau o mișcare continuă datorită curentului fluviului, care nu s-a oprit niciodată (cel puțin până acum). Mai puțin iarna, când îngheață Dunărea! Astfel, în lunile de iarnă, când apele fluviului deveneau bocnă, morile de apă trebuiau trase pe mal, la iernat, până la sosirea primăverii și a dezghețului.
Locuitorii Deltei Dunării și a localităților înconjurate de canale, preferau aceste mori de Dunăre pentru că încărcau sacii de grâu sau porumb direct din barcă și nu mai trebuiau să plătească căruțe, care să le transporte sacii pe vârfurile dealurilor unde se aflau morile de vânt.
Primul război mondial și apariția morilor de foc (cu motor) au făcut ca morile de Dunăre să dispară încet, dar sigur. Așa cum spuneam, de la primele ne-au mai rămas câteva machete și imagini, de la cele pe Dunăre, nimic, peste ele așternându-se definitiv negura uitării. Doar Misterele Dunării vă mai oferă din când în cânt câte o pilulă de călătorie în timp și readucere a memoriei Tulcei de odinioară.
Nicolae C. Ariton
Imaginea 1 și 2 sunt, de fapt, o singură imagine (din 2 am făcut un crop pentru a obține 1). Săptămâni în șir am căutat alte imagini similare, dar nu am găsit, celor mai norocoși le ofer o bere pentru alte imagini cu mori de Dunăre.
