Articol publicat și în ziarul „Delta” din data de 17.08.2023
La Dunărea de Jos, cum oamenii și obiceiurile erau amestecate mai ceva ca la Turnul Babel, la fel se întâmpla și cu hainele lor. Era un talmeș balmeș de veșminte, mai ceva ca la parada modei unui creator modernist de la Paris, din zilele noastre, pentru că acum aproape două secole în urmă, tulcenii nu ezitau să apeleze chiar la piese vestimentare frânce din care amintim doar creolina (model de rochie) la doamne și canotiera (pălărie de vară) la domni; așa ca exemplu. Noi însă ne vom opri la… pufoaică.
Printre șalvari, brâie de pânză, chimire din piele, rubașce, fesuri, panamale și… mai câte altele, pufoaica a sosit relativ târziu în garderoba tulcenilor, adică undeva prin 1950, poate nițel mai devreme, adusă, dacă nu cu fanfară, cu o intrare de-a dreptul în forță, cu tancurile sovietice. Poate exemplul este nițel forțat, pentru că bolșevicii nu au venit cu tancurile pline cu pufoaice și au început să tragă asupra românilor, ci pur și simplu soldații lor erau îmbrăcați pe timp de iarnă cu pufoaice. Trecem peste faptul că de multe ori îi dezbrăcau pe pașnicii românași de paltoanele din stofă de lână, dându-le la schimb pufoaicele, de multe ori agățându-se de mâneca acestora și ceasul de la mână.
Cu toate că rușii erau foarte mândri de pufoaicele lor, oferindu-le forțat și la export, nu era o invenție vestimentară proprie ci copiată de la chinezi, undeva la începutul secolului al XX-lea. În timpul Războiului ruso-japonez, 1905-1907, soldații ruși ducând lipsă de haine călduroase, au trebuit să apeleze la un model de manta chinezească, cusută la mare viteză de croitorii chinezi din zona conflictului, din pânză ieftină și căptușite cu vată de bumbac în loc de lână. Nu se spune nimic despre prețul de achiziție a acestora, același ca mantalele din postav, căptușite cu blană de oaie, care trebuiau să vină de la Sankt Petersburg. Oricum primele fotografii cu pufoaica rusească există din începutul existenței Armatei Roșii, mai precis de prin 1918. Și astfel, pe fundalul revoluționar al vieții rusești din această perioadă, pufoaica s-a impus ca o haină nouă pentru oamenii noi, aduși de revoluția bolșevică. Trecem peste faptul că pufoaica, înainte de a se impune printre soldați și muncitori, a devenit o haină extrem de iubită de deținuții politici, în zecile de gulaguri sovietice, o adevărată uniformă.
Pe meleagurile naționale și, implicit, tulcene, pufoaica a sosit mai întâi la lipovenii din Delta Dunării, unii dintre ei simpatizanți ai bolșevicilor. Pătrunderea pufoaicei în spațiul românesc a fost mai spectaculoasă decât a blugilor (de mai târziu), amenințând să devină chiar un fel de haină națională. Industrializarea forțată, mai ales după 1965, sutele de șantiere și zecile de combinate și uzine, funcționând în spații deschise sau semideschise, au dus la instaurarea cu succes a pufoaicei ca haină de referință a proletarului de tip nou: cizme de cauciuc, pantaloni de salopetă, pufoaică și cască de protecție. Tulcea s-a încadrat în noul peisaj proletar revoluționar al pufoaicei, poate chiar mai abitir decât alte zone ale României, luând în considerație faptul că lipovenii de pe malul Dunării, se simțeau ca în brațele mamei în mângâierea caldă a hainei matlasate din in și bumbac. Astfel, pescarii de Dunăre, de mare, chiar și cei de pe pescadoarele oceanice, tăietori de stuf, constructori, muncitori în fabrici, toți purtau pufoaice pe timp friguros. Erau ieftine și se primeau gratuit de la întreprinderile de stat la care erau angajați. Pare un lucru banal, dar să ne aducem aminte că până prin 1965, hrana și hainele se cumpărau pe cartelă, adică cu bani și niște bucățele mici de hârtie, ca niște mărci poștale, care aveau înscrise rația zilnică, lunară sau anuală, începând cu pâinea și terminând cu pantofii.
După 1980, pufoaica a început să-și piardă din popularitate, fiind înlocuită încet cu haine de iarnă realizate din lână, bumbac și fibre sintetice, ultimele având calitatea de a fi impermeabile. Vechea și demodata pufoaică a rămas o adevărată uniformă a paznicilor de noapte și pe unele șantiere de construcții.
Azi, pufoaica a dispărut în totalitate, țesăturile sintetice, perfect impermeabile și cu proprietăți termice din ce în ce mai bune, fiind baza tuturor hainelor celor care lucrează în codiții de iarnă. Peste câțiva zeci de ani, nimeni nu-și va mai aminti ce a fost și ce a reprezentat pufoaica.
Foto 1- Pescar din Jurilovca, cu pufoaică, căciulă și… pește
Foto 2-Un domn elegant, cu pufoaică și bască
În fiecare săptămână, vom publica un articol în cadrul unui proiect intitulat „Istoria Tulcei în cuvinte, biți și pixeli”(cofinanțat de Primăria Tulcea). Va fi o vară lungă și o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate, imagini pierdute și portrete rătăcite, de-a lungul ultimului secol (uneori și mai devreme), în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării de Jos, adică Tulcea.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii.ro
