Bine ați revenit la episodul cu numărul 34 al foiletonului „Lecturi improbabile”. La prima vedere, includerea volumului „Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare” în rubrica noastră ar putea părea un adevărat „abuz”, de vreme ce scrierea cu pricina este de-a dreptul celebră în lumea bună a cititorilor profesioniști și a obținut deja toate aprecierile posibile. Și totuși, ne-am permis libertatea de a o încadra la categoria lecturilor improbabile din considerente ce țin mai degrabă de meteorologie și de starea spiritului. Este o lectură puțin probabilă pentru acest sfârșit de vacanță canicular și secetos, în care arșița taie pofta de teorie literară, iar vinul se bea exclusiv sec — din economie de apă, atât pentru șpriț, cât și pentru răcirea reactoarelor de la centrala nucleară. Să te cufunzi acum în marea ratare a literaturii universale este ca și cum ai face baie într-o piscină cu apă raționalizată.
Volumul „Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare”, publicat în colecția de studii literare a editurii Humanitas, nu reprezintă un simplu pachet de celuloză, tipărit și copertat, așa cum apar cu miile în ziua de azi. Vorbim despre o carte-carte, iar afirmația este susținută de palmaresul ei: topul celor mai bune zece cărți ale anului respectiv, Premiul USR la secțiunea de critică și istorie literară, precum și Premiul „George Littera” acordat de Uniunea Cineaștilor. Profesor de literatură comparată la Universitatea „Ovidius”, Angelo Mitchievici nu avea cum să „rateze” un asemenea volum, fiind un profesionist desăvârșit, nicidecum un amator rătăcit pe malul mării și printre rafturile bibliotecilor. Subiectul ratării este însă atât de grav și de dificil de tratat — ca o operație pe cord deschis — încât un eșec ar fi fost totuși omenește posibil, căci nicio întreprindere intelectuală nu funcționează obligatoriu sub sintagma „succesuri, fără eșece”. Dar să purcedem și să zicem! Autorul își aruncă pur și simplu cititorii în învolburarea ratării complete, ca într-o furtună maritimă, fără nicio legătură cu eșecurile de mai mici dimensiuni (capotări, scăpări de ocazie, greșeli și alte sinonime), privite de domnia sa drept simple furtuni într-un pahar cu apă. Formula cărții este bine definită: se ia ca operă etalon scrierea lui Emil Cioran, alături de încă o duzină de titluri din literatură, bandă desenată și cinematografie. Acestea sunt trecute prin sitele fine ale multor zeci de autori — în frunte tot cu Cioran, recunoscut ca cel mai priceput în rețetele ratării —, adăugându-se morală, pedagogie, teorie, critică și filozofie, toate condimentate din belșug cu un lexic plin de mirodenii exotice și nemaiauzite. Pentru cititorii mai circumspecți, care gustă cu reținere din acest festin artistic, Mitchievici oferă o explicație liniștitoare chiar din prefață: „eșecul este în miezul existenței noastre, lângă împlinire”. Afirmația seamănă izbitor cu o țintă de tras cu pușca la bâlci, unde marele premiu se află doar la un deget distanță de ratare. Să nu divagăm totuși, căci autorul se dovedește a fi un trăgător de elită în genericul temei. Articolele sale anterioare despre Mateiu Caragiale sau volumul dedicat simbolismului și decadentismului par adevărate reglări de tir pentru artileria grea din Farmecul vieților distruse. Tratarea subiectului nu se face la modul general, ci exclusiv din perspectiva superlativului artistic. Cum toate genurile abundă în asemenea opere, autorul a făcut o selecție atentă, luând în calcul șansa ratării ca temă recurentă, generatoare de tragedii inevitabile și neevitabile, însoțite de dezamăgire, suferință și regrete. Inventarul scrierilor analizate include „Marele Gatsby” (Scott Fizgerald), „Profesorul de literatură” (Cehov), „Deșertul tătarilor” (Dino Buzzati), „Candid sau Optimistul” (Voltaire), „MacBeth” (Shakespeare), „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, (Mihail Sadoveanu), „La Țigănci”, (Mircea Eliade), „Ruletistul” (Mircea Cărtărescu), filmele „Farmecul discret al burgheziei” (Luis Bunuel), „Marea Crăpelniță” (Marco Ferreri), „Damage” (Louis Malte), banda desenată „Corto Maltese” (Hugo Pratt) și pilda „Fiului risipitor” (Biblia, Evanghelia lui Luca). Peste tot întâlnim personaje care își doresc ardoare un lucru fără a-l obține, sau care ajung să-și piardă identitatea din cauza deciziilor greșite și a slăbiciunilor morale. Farmecul cărții constă și în alegerea acestor titluri, criteriile autorului rămânând un mister complet și impenetrabil. La fel de bine, panopticul putea fi completat cu opere precum „La drum”, „Procesul”, „Lolita”, „1984”, ori, de pe plaiuri mioritice, cu „Moromeții”, „Ion”, „Enigma Otiliei” sau „Maitreyi”. O parte dintre ele apar oricum în uriașul aparat bibliografic, unde fiecare capitol este o adevărată caracatiță cu zeci de tentacule livrești. Abundența ofertei i-ar putea oferi autorului material pentru cel puțin un volum doi sau chiar pentru un serial cu mai multe sezoane pe o platformă de streaming. Nouă, lecturiștilor obișnuiți și aproape normali, ne rămâne doar gustul misterului nedezlegat: de unde atâta pasiune în inima, sufletul și neuronii lui Angelo Mitchievici pentru tema ratării absolute, care zburătăcește pe meleagurile naționale, bântuie prin alte lumi reale sau virtuale și ne ispitește să degustăm din plin plăcerea eșecului în opera artistică?
Nicolae C. ARITON
