Bine ați revenit la episodul cu numărul 31 al foiletonului Lecturi Improbabile, o serie în care am rătăcit împreună prin paginile unor cărți netraduse în limba română, explorând literaturi din spații culturale variate — de la turcă și rusă, până la franceză, engleză și câte or mai fi fost pe parcurs. Astăzi bifăm o premieră absolută în cadrul rubricii noastre: prima carte citită direct în ebraică, limba oficială a Statului Israel. Deși volumul de față beneficiază deja de o traducere în limba engleză, prezența lui pe piața de carte din România rămâne o perspectivă mai mult decât improbabilă. Cu toate acestea, textul oferă o radiografie memorabilă și o experiență de lectură fascinantă, pe care vă invit să o descoperim împreună în rândurile ce urmează.
Scriitorul Tuvia Tenenbom propune în cartea sa, „Haredi și bravo lui”, o incursiune cuceritoare, plină de empatie, umor evreiesc și ironie mușcătoare, în inima celei mai autentice comunități ultraortodoxe din lume, cartierul Mea Shearim din Ierusalim. Fiu și nepot de rabini ultraortodocși, Tenenbom părăsise această lume încă de tânăr pentru a deveni un dramaturg și jurnalist de succes la New York și Berlin. Totuși, obosit de noul puritanism al lumii laice și de dogmele moderne accentuate în timpul pandemiei, el decide să facă cale întoarsă. Se întreabă, cu o maliție fină, cât de restrictive mai sunt regulile comunității haredi când societatea exterioară a devenit la fel de plină de tabuuri. Mutându-se pentru mai bine de un an lângă Piața Șabatului, autorul își îmbracă din nou hainele tradiționale, frecventează sinagogile și yeshivele, ia parte la mese festive și vorbește suculentul idiș al copilăriei. Însă sub înfățișarea de credincios readus la turmă se ascunde același spion ironic, purtând ochelari roșii și bretele. El pătrunde astfel în universul unei comunități fascinante, unde frica obsesivă de păcat se împletește savuros cu o inocență aproape comică. Legile rigide ale modestiei, interdicția bărbaților de a privi femeile și acoperirea obligatorie a părului generează dialoguri teologice de o absurditate fermecătoare. În discuțiile cu tinerii studenți sau cu marii rabini, Tenenbom observă cum credința oarbă refuză sprinten orice întrebare logică, preferând să refugieze adevărul în spatele unor restricții adunate meticulos de-a lungul secolelor. Lumea haredi nu este însă un monolit, ci un adevărat teatru al diversității și al orgoliilor sacre. Tenenbom zugrăvește cu un creion fin fragmentările acestei societăți: pe de o parte sunt hasidimii din diferitele comunități, cu pălăriile lor uriașe din blană de zibelină, caftanele sclipitoare și cântecele interminabile închinate Rebbe-ului; pe de altă parte sunt lituanienii, acei intelectuali sobri și riguroși care privesc misticismul vecinilor cu un scepticism abia mascat. În fine, comunitățile sefarde încearcă să-și păstreze căldura orientală într-un peisaj dominat de ierarhiile rigide ale așkenazilor. Dincolo de aceste satire subtile, cartea scoate la iveală și o solidaritate comunitară de-a dreptul uluitoare. Într-o lume care pare obsedată de interdicții, funcționează o rețea uriașă de sprijin reciproc, unde banii se împrumută fără dobândă, mâncarea se împarte generos, iar familiile numeroase găsesc mereu un sprijin. În mod paradoxal, izolarea de lume creează o căldură umană pe care metropolele moderne au pierdut-o demult. Stilul lui Tenenbom rămâne inconfundabil: direct, autoironic și plin de o vervă dăunătoare solemnității. El joacă alternativ rolul copilului curios care pune întrebări incomode și pe cel al filosofului nostalgic ce caută o urmă de divinitate în zgomotul cotidian. Nu evită subiectele delicate, precum anti sionismul radical al celor din Neturei Karta sau fricile profunde ale comunității, dar le privește fără diabolizare, arătând că în spatele zidurilor din Mea Shearim trăiesc oameni calzi și incredibil de mulțumiți de propria lor alegere. În final, cartea nu este doar o radiografie antropologică a ultra ortodocșilor, ci și o oglindă ironică întinsă societății moderne. Tenenbom ne oferă o poveste fluidă și revelatoare despre libertate, moralitate și sens, lăsând cititorul să se întrebe dacă nu cumva cei supra numiți „ciudați” au găsit o formă mai coerentă de a trăi într-o lume tot mai dezbinată. P.S.: Titlul acestei cărți este destul de criptic, motiv pentru care încercăm câteva explicații. În primul rând, „Haredi și bravo lui” este traducerea din ebraică, „haredi” fiind denumirea ultraortodocșilor evrei (sau a unei comunități a acestora). În al doilea rând, în engleză, cartea a apărut sub titlul „Atenție, frumuseți în față! Anul meu cu ultraortodocșii”, cu referire la interdicția bărbaților evrei ultraortodocși de a privi femeile pe stradă. În al treilea rând, ca subtitlu, am găsit și „Atenție la degetul ei mic: Ispite și credință în comunitatea ultraortodoxă”. În concluzie, puteți să vă alegeți titlul care vă place cel mai mult.
Nicolae C. ARITON
