Bun venit la cel de-al 26-lea episod al lecturilor noastre improbabile! Astăzi ne întâlnim cu un adevărat „import” literar direct din Rusia, o mărturie netradusă în spiritul ei brut, necenzurată și absolut autentică. Volumul lui Alexander Nikishin, „Secretele vodcii rusești. Era lui Mihail Gorbaciov”, este o radiografie amară și spectaculoasă a marii mahmureli rusești. Autorul devoalează realitatea crudă a epocii, arătând cum utopia sobrietății de la Kremlin s-a izbit violent de rezistența disperată a poporului rus. Este o cronică vie despre nunți de Komsomol „fără alcool”, cupoane pentru „rația” de vodcă și rețete halucinante a preparare a alcoolului din cremă de ghete sau colonie, totul pe fundalul prăbușirii iminente a URSS. Cu o oarecare ironie, textul ne amintește că atunci când puterea încearcă să confiște forțat singurul anestezic național, deznodământul devine geopolitic. Luați un loc, scoatem dopul la această lectură cu tărie de 40 de grade!
Aparținută unui gen literar pe cât de savuros, pe atât de îmbibat în realități istorice crude, cartea lui Alexander Nikishin, „Secretele vodcii rusești. Era lui Mihail Gorbaciov”, nu este doar o cronică a unei reforme eșuate, ci o adevărată autopsie tragicomică a prăbușirii Uniunii Sovietice prin prisma sticlei de jumătate de litru. Scrisă într-un stil cursiv, cu o fină ironie ce alunecă uneori în sarcasm nostalgic, lucrarea ne demonstrează cum o decizie politică aparent bine intenționată – campania anti-alcool din 1985 – a reușit performanța de a lăsa un imperiu nuclear fără busolă și fără anestezicul său național. Nikishin ne introduce direct în atmosfera anului 1985, momentul în care proaspătul Secretar General, Mihail Gorbaciov, poreclit rapid de popor „Secretarul Mineral” sau „Lemonade Joe”, decide că drumul spre comunism nu poate fi parcurs împleticit. Într-o singură noapte, țara este divizată chirurgical în două tabere ireconciliabile: „ai noștri” (cei care nu beau, reprezentați de aparatul birocratic) și „dușmanii” (restul populației). Autorul descrie cu mult umor cum prima victimă a acestui război nedeclarat a fost chiar sticla de vodcă, retrasă strategic de pe rafturi, lăsând în urmă o masă uriașă de cetățeni brusc treziți la realitate – o realitate mult prea cenușie pentru a fi suportată fără un strop de grade alcoolice. Ironia supremă surprinsă de Nikishin constă în discrepanța uriașă dintre idealurile nobile de la Kremlin și inventivitatea disperată „de jos”. Poporul sovietic, deposedat de licoarea sa de bază, nu s-a orientat spre ceaiul „Caravan” sau cvas, așa cum visau activiștii de partid, ci a trecut rapid la auto-suficiență clandestină. Cartea explorează cu detalii savuroase fenomenul cozilor kilometrice care deveniseră adevărate școli de filozofie și revoltă populară, unde se cultiva spiritul de turmă și ura profundă față de putere. Grilajele magazinelor erau luate cu asalt, miliția devenise arbitrul setei naționale, iar cupoanele de alcool – acordate uneori chiar și pentru nou-născuți – deveniseră noua monedă forte a perestroikăi. Autorul nu ezită să apeleze la folclorul epocii, citând versuri satirice și bancuri care circulau prin subsoluri și bucătării, arătând că umorul a fost singura armă de rezistență în fața penuriei. Nunțile „fără alcool” organizate de Comitetul Central s-au transformat în spectacole de magie pură, unde vodca se servea în sticle de apă minerală Borjomi, iar coniacul curgea generos din sticle de Pepsi-Cola sub privirile complice ale cameramanilor de la televiziunea de stat. Iar când rezervele oficiale s-au epuizat complet, imaginația rusă a atins culmi absolut halucinante: Nikishin descrie cu un amestec de oroare și amuzament cum s-a trecut la consumul de parfumuri precum „Chypre” sau „Troinoy”, loțiuni de față, lichid de frână și celebra metodă de extragere a alcoolului din crema de ghete întinsă pe calorifer. Nikishin trasează paralele istorice fascinante și pline de cinism, amintind de „legea seacă” din 1914 a țarului Nicolae al II-lea, care a precedat revoluția din 1917, și sugerând că gafa lui Gorbaciov din 1985 a fost un bumerang istoric ce a lovit direct în temelia URSS-ului în 1991. Vistieria statului a pierdut miliarde de ruble „calde”, lăsând loc mafiei și contrabandei să prospere pe seama conductelor subterane de alcool. Figuri rigide precum Egor Ligaciov sunt luminate în carte sub reflectorul unei critici literare delicioase, fiind portretizați ca niște extratereștri birocratici complet rupți de realitățile fizice și psihologice ale poporului pe care încercau să-l educe cu forța. În concluzie, „Secretele vodcii rusești” este o lectură reconfortantă, o prezentare liniară a unei epoci în care s-a demonstrat că în Rusia poți schimba ideologia, granițele și constituția, dar nu te poți atinge de paharul omului de rând fără să provoci o implozie geopolitică. Nikishin ne oferă o poveste moralizatoare despre cum absolutismul administrativ și formalismul pot transforma o intenție medicală într-o catastrofă națională, lăsându-ne cu o concluzie amară, dar extrem de amuzantă: istoria rusească se scrie, de fapt, cu tirbușonul.
Nicolae C. ARITON
