Bine ați venit la episodul 24 din foiletonul nostru, Lecturi Improbabile! Astăzi ne îmbarcăm într-o călătorie literară fascinantă și bănuiesc ce gândiți mulți dintre dumneavoastră în acest moment. Când auziți de Delta Dunării, primul impuls este să strângeți din dinți și să vă gândiți cu groază la norii de țânțari dornici de aventură, motiv pentru care lăsați adesea la o parte cărțile dedicate acestui spațiu magic. Ei bine, astăzi nu aveți nevoie de spray protector și nici de plase la ferestre. Volumul „Acrobați pe firul vieții”, semnat de Angela Dumbravă, este antidotul perfect pentru această fobie. Autoarea ne deschide porțile unui univers edenic, unde zumzetul insectelor dispare complet, fiind înlocuit de nostalgia pură și de candoarea copilăriei. Așadar, lăsați frica deoparte, relaxați-vă și haideți să descoperim împreună o Deltă a sufletului, primitoare și plină de magie!
Când deschizi paginile acestui volum, ai senzația că privești un curcubeu blând, ale cărui culori se întind tacticos din anii magici ai copilăriei, trec prin maturitate și ajung până la senectute. Este o scriere care funcționează ca un arc peste timp, un spațiu în care nostalgia se naște firesc din suprapunerea continuă a planurilor temporale. Ce este cu adevărat uimitor e modul în care autoarea reușește să păstreze intactă prospețimea culorilor și candoarea primelor vârste. Ne trezim brusc în mijlocul unui paradis fără griji, situat în Delta Dunării, mai exact în localitatea Partizani, pe care Angela Dumbravă o numește cu atâta drag „Humuleștii săi”. Să nu crezi însă că această întoarcere în timp transformă narațiunile în ceva naiv. Nici pe departe. Ajunsă la anii deplinei înțelepciuni, înzestrată cu un talent literar autentic și cu o memorie zdravănă (o suspectăm pe autoare și de ținerea unui jurnal), scriitoarea știe cu exactitate ce trăiri merită împărtășite și mai ales cum să le ofere cititorului. Un exemplu în acest sens este povestirea intitulată „Crăciunul copilăriei mele”. Aici descoperim că sărbătoarea Crăciunului este adânc întipărită în sufletul autoarei încă din primii ani de viață. Sărbătorile de iarnă erau primite cu o mare bucurie în casă, iar copiii se simțeau mereu cei mai câștigați. Clipele acelea însemnau troiene cât casa, haine groase luate în grabă și o fugă nebună pe uliță, la bulgărit, la sanie și la ridicat oameni de zăpadă. Desigur, copilăria are și peripețiile ei pline de haz și spaime, cum a fost momentul în care fetițele, mergând la colindat la nașa Ioana, au fost luate prin surprindere de un berbec uriaș. Animalul le-a trântit la pământ și le-a împuns cu coarnele lui răsucite, provocându-le o frică de zile mari. Gazdele le-au adăpostit în casă, albe ca varul, iar nașul a adus-o repede pe baba Chilina ca să le descânte de sperietură. După ce au băut apă din patru colțuri ale cănii, s-au încălzit la plită și au fost omeniți cu dulciuri și un bănuț mare care le-a făcut ochii cât cepele. Chiar dacă spaima a trecut și nașul le-a condus acasă, întâmplarea a lăsat urme; noaptea s-a transformat într-un coșmar în care berbecul le fugărea și își împodobea coarnele cu darurile lor, punând astfel capăt, în mod simbolic, ultimului colind al copilăriei. Dincolo de miezul plin de tâlc al acestor povestiri, care nu cad niciodată în păcatul de a fi moralizatoare și dogmatice, Angela Dumbravă are un har aparte de a transmite emoții profunde. Secretul ei constă în simplitate: scrie despre întâmplări obișnuite și oameni de rând, fără personaje croite artificial. Sunt oameni simpli care se confruntă cu viața și cercetează misterele acesteia, paginile cărții fiind pline de o adâncă credință. Astfel, scrierile capătă parfumul unor pilde care se încheie adesea cu exclamații pline de bucuria de a trăi viața așa cum ți-a fost dată. Este o lume incredibil de curată, în care nu găsești nicio urmă de nemernicie, ceea ce oferă textelor un aer aproape ireal. Chiar și atunci când narațiunea virează discret spre fabulos sau fantastic, totul se oprește la nivelul relatării, fără a căuta neapărat o substanță epică de nuvelă. Universul Angelei Dumbravă seamănă perfect cu un glob de sticlă de Crăciun, cum zicea bibliotecarul și filozoful Petru Țincoca: „Când îl întorci, lumea se răstoarnă pentru câteva clipe, dar apoi toate se așază în tihnă la locul lor”. Oameni, pești, flori și păsări își reiau locul în albia vieții, iar pământurile dintre ape își recapătă pacea edenică. Pe scurt, autoarea scrie a la „Dumbrava minunată”, iar aceste minunate pepite literare ne demonstrează, spre marea noastră bucurie – tot vorba lui Petru Țincoca – că nu trebuie să fii rău ca să fii un scriitor bun.
Nicolae C. ARITON
