Înapoi la articole
Chestiuni literare

La orizont, Dunărea – și o carte (chiar mai multe…) Tulceni la Gaudeamus

13 decembrie 2025Nicolae C. Ariton

    Duminică, Târgul de carte Gaudeamus și-a tras obloanele după aproape o săptămână în care a fost, incontestabil, locul cel mai „cultural” al României. Sute de edituri – atât dintre cele mai mari, cât și dintre cele mai mici – au expus zeci de mii de cărți în pavilionul expozițional B2 de la Romexpo, adică, pentru noi, provincialii tulceni cu mai multă experiență de viață, la Casa Scânteii. A fost cea de-a 32-a ediție și, probabil, una dintre cele mai reușite de până acum, cu un adevărat potop de vizitatori, în special în zilele de weekend. Cu toate că se desfășoară la trei sute de kilometri distanță, a existat o legătură a tulcenilor cu această librărie/bibliotecă gigantică – sau, mai bine zis, mai multe legături. În primul rând, vizitatorii: oameni care au plecat din Tulcea cu noaptea în cap pentru a prinde măcar o jumătate de zi de târg și pentru a-și încărca brațele cu cărți. În al doilea rând – și cei mai simpatici – au fost cele două grupuri de elevi de la Școala Gimnazială nr. 12 și de la Colegiul „Spiru Haret”, care au umplut două autocare, sub îndrumarea profesoarelor Mihaela Cernățeanu, Dana Andrei și bibliotecara Diana Fedot. De unde până unde atâta „disperare lecturicească” a tulcenilor? Explicația constă în faptul că Tulcea nu are un târg de carte, deși a avut unul, a cărui ultimă ediție a avut loc în 2024. Din nefericire, odată cu stingerea din viață a organizatorului târgului/festivalului Danubius CartFest, distinsul om de cultură Paul Tocanie, s-a „stins” și târgul de carte. De remarcat că, dacă târgul tulcean a existat până anul trecut, Constanța, Galați și Brăila nu au mai organizat astfel de evenimente de ani de zile – semn că există ceva în atmosferă (din fericire, nu drone!) care nimicește târgurile de carte locale. Dacă Tulcea are o scuză legată de mărime și de o anumită izolare, Constanța și Galați, ditamai centrele universitare și cu filiale ale Uniunii Scriitorilor, nu au niciuna, doar lipsa de implicare a diriguitorilor culturali. Aceștia ar fi putut lua exemplul celorlalte reședințe de județ, care au clone ale târgului Gaudeamus, alături de Bookfest. Dar fiecare cu ciorba lui (de pește) și cu târgurile (nu tochiturile) lui de carte! Tulcenii au mai fost reprezentați și de trei scriitori la Gaudeamus București 2025. Poate nu mai sunt tulceni sută la sută, dar din punct de vedere genetic rămân deplin. Este vorba, în primul rând, despre Cătălina Steriu, care și-a lansat la târg volumul Terra mirifica. Jurnal hoinar prin Australia (Ed. Eikon, 2025), după ce, cu câteva săptămâni în urmă, câștigase premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, filiala București, cu volumul Prea roz (Ed. Eikon, 2023). Într-o altă zi și la o altă editură (Tracus Arte), scriitorul tulcean Ștefan Caraman și-a lansat volumul Ante Love Story, care se adaugă celor aproximativ douăzeci de cărți publicate până acum. Printre ei, și subsemnatul, dar fără a face act de prezență – din motive de aroganță (un scriitor prea mare pentru un târg atât de mic!… glumă tulceană) –, al cărui volum Dincolo de bazar, doar praf a fost lansat la standul Editurii Universitare, carte ce face parte din colecția Cișmigiu Books. Chiar dacă este o aventură tulceană bine scrisă, coperta, semnată de artistul Paul Hitter, este de-a dreptul excepțională. În concluzie, pentru Tulcea, un oraș cu doar o librărie și jumătate (în perioada comunistă avea trei numai în zona centrală), participarea la Târgul de carte Gaudeamus cu trei scriitori și două autocare de elevi, plus profesoarele și bibliotecarele, este, aș zice, aproape meritorie.

Distribuie: