Indiscutabil, cea mai apreciată clădire din Tulcea este casa Avramide. Și în zilele noastre (mai ales, după reabilitare) dar și acum 100 de ani. Construită la sfârșitul anilor 1890 de prosperul am de afaceri, greco-albanez, Alexe (Alexandru) Avramide, cu meșteri italieni, încă din acea perioadă a reușit să stârnească admirația și, probabil, invidia tulcenilor. De fapt, acesta a fost și scopul realizării frumoasei case, A. A. dorind să arate concitadinilor că este un om de afaceri de anvergură, unul din cei mai potenți de pe malurile Dunării, armator, comersant cu grâne și cherestea, proprietar de fabrici de cherestea, mori și întinse proprietăți agricole.
Pe la 1900, tulcenii făceau plimbări lungi pe strada Sf. Nicolae (actualmente Progresului), pentru a vedea frumoasa casă. Moartea lui Alexe Avramide, în 1941, a constituit motivul unui adevărat pelerinaj a întregii urbe la locuința acestuia, mulți dintre cei veniți fiind mai mult decât curioși să vadă interiorul celebrei clădiri.
Cu toate că în spatele unei clădiri de o asemenea prestanță, stă aproape întotdeauna o poveste pe măsura acesteia (motiv pentru un articol viitor pe misterele dunării), scopul articolului de astăzi este un lucru absolut banal, la prima vedere, o ilustrată. Dar dacă expeditorul este chiar familia Avramide, atunci povestea poate deveni interesantă, mai ales dacă aceasta se întâmpla în anul 1909.
În preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, familia Avramide trimite o carte poștală felicitare lui Georgi N. Sotiriu, domiciliat în București, pe strada Mihai Vodă, nr. 22. De aici, lucrurile se complică privind identitatea acestei cărți poștale, pentru că scrisul, destul de ilizibil, se încheie cu semnătura Avramid și nu Avramide, chiar și litera d finală fiind destul de aproximativă. În demersul nostru în susținerea ipotezei că este un document care aparține familiei Avramide, este faptul că în cadrul familiei se vorbea mai mult limba greacă, cu particularitățile specifice, astfel Sfântul Gheorghe devine Giorgi, ca și numele destinatarului, iar București se transformă într-un Bucuresci aproximativ. Un alt motiv care întărește prezumția noastră privind identitatea acestei cărți poștale este numele destinatarului, Georgi N. Sotiriu, nimeni altul decât (fiul?) asociatului în afacerea Fabricii de cherestea Avramide-Sotiriu (până în 1908, când Avramide a devenit unicul ei proprietar). Luând în considerare aceste două elemente, suntem convinși să afirmăm cu tărie că această ilustrată aparține familiei tulcene Avramide.
Al treilea element, care susține identitatea ilustratei este faptul că aceasta a fost trimisă din Tulcea, în anul 1909, conform ștampilei, destul de ștearsă, din partea de sus, care se poate distinge însă Tulcea-Galați și anul. Dacă pentru o carte poștală trimisă la București, vi se pare un traseu ciudat pe la Galați, explicația este aceea că Tulcea la 1909 încă nu avea cale ferată, motiv pentru care scrisorile plecau cu poșta fluvială, până la Galați, iar de aici cu trenul, spre destinatari.
Cartea poștală prezentată azi nu este o descoperire epocală, ea reprezintă însă un document inedit privind familia Avramide și o picătură în plus adăugată micului izvor de informații despre istoria Tulcei.
Nicolae C. Ariton
P.S. – Informațiile despre Casa Avramide au fost preulate de pe blogul prietenului nostru Tudor Miu Vișan,
http://www.amintiridincarton.wordpress.com/2012/06/18/capitolul-i-avramide
1. Prima imagine, de sus, este o ilustrată cu Casa Avramide, pe la 1910, probabil;
2. A doua imagine, este spatele cărții poștale ilustrate, trimisă de familia Avramide domnului Giorgi N. Sotiriu, se poate vedea semnătura și ștampila cu Tulcea-Galați, anul 1909;
3. A trei imagine este fața ilustratei în discuție.
