Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 27 octombrie 2017
Așa cum ziceam săptămânile anterioare, am început a da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Plimbându-ne prin istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, am început a scrie articole despre despre case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, sport și chiar modă tulceană. Toate acestea se petrec (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Vă invităm să fiți alături de noi! Azi, despre faimosul Regiment 33 Tulcea și niște bandiți.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Titlul acestui articol trebuie să recunoaștem că este mai pe scurt, varianta adevărată fiind cel din ziarul Adevărul, din șapte iulie 1921, articol pe care îl reproducem în totalitate în rândurile de mai jos, apoi discutăm nițel pe marginea acestui subiect.
„Atacul unei bande contra depozitului de munițiuni al reg. 33 infanterie
Lupta santinelelor cu bandiții. Un soldat mort și altul grav rănit – Protestul cetățenilor contra administrației locale.
Tulcea, 5 – Ieri noapte, între orele 10-11, o bandă înarmată a atacat depozitul de munițiuni al regimentului 33 infanterie din Tulcea.
Santinela de pază, după somațiunile legale, a deschis foc asupra bandei, care înainta îndrăzneț.
În acest timp, s-a angajat o luptă în toată regula între bandiți și santinele.
În această luptă, una din santinele a căzut moartă, iar alta a fost grav rănită la picior.
Bandiții s-au făcut în urmă nevăzuți.
După declarațiile unei santinele, bandiții dispuneau de o căruță în care s-ar fi aflat o mitralieră.
Autoritățile militare superioare au fost avizate. Se crede că tot banda care terorizează județul Tulcea de aproape două luni de zile, la drumul mare și jefuind pe călători, ziua în amiaza mare, au atacat și depozitul militar spre a se aproviziona cu munițiuni.
Lovitura aceasta a bandiților este așa de îndrăzneață încât a îngrozit toată lumea, astfel că nici un călător nu mai riscă să iasă din județ.
Lipsa de măsuri contra bandelor cărui fapt se datorește acte de asemenea îndrăzneală au determinat un protest din partea cetățenilor prin care se aduce grave învinuiri administrației locale, acuzând-o de apărare și tembelism. Tot acest protest spune că actualul prefect, d. Victor Berceanu se dezinteresează cu totul de administrația județului și lipsește regulat de la post din diferite motive.
Se cere intervenția guvernului spre a se pune capăt acestei îngrozitoare stări de lucruri.”[1]
Despre bandiții de odinioară se vorbește, în general, de bine, chiar subsemnatul a scris o carte dedicată banditului Licinsky, cel care ne-a terorizat orașul, intitulată „Tulcea sub banditul Licinscky (1887-1891)” și care va apare în curând. Explicația acestei îngăduințe față de asemenea personaje este atracția oamenilor pentru ceea ce este în afara legii, împotriva autorităților care îngrădesc libertatea individuală în numele apărării celei sociale, inechitatea societății, cu cei bogați care-i ignoră pe cei săraci, figuri de haiduci și pirați, care iau de la cei bogați (care și așa au prea mult) pentru a da (doar din când în când) celor care nu au suficient). Una peste alta, bandiții și tâlharii sunt de multe ori apreciați de noi toți pentru că partea din noi, răzvrătită împotriva sistemului, se regăsește în cei care aplică lovituri, mai mult sau mai puțin demne, acestuia.
Dar să lăsăm teoria la o parte și să spunem despre bandiții din articolul citat mai sus că nu erau decât o șleahtă de tâlhari, fără pedigri, care au atacat un celebru regiment tulcean, plin de istorie. Singurul motiv pentru care le putem oferi însă o scuză pentru această gafă impardonabilă este faptul că totul este întâmpla în anul 1921, adică la foarte puțin timp de încheierea Primul Război Mondial, când încă prin Dobrogea bântuiau cete de soldați dezertori din armatele încleștate: români, bulgari, ruși, dar și oameni fără căpătâi organizați în bande mai mult sau mai puțin periculoase. Dintre aceștia, cei mai răi erau rușii, zăpăciți de cap de un război care le adusese pe cap o ditamai Revoluția bolșevică, care începuse deja să-și exporte binefacerile și celor din jur, mai întâi sub formă de tâlhari înarmați. Existența unei mitraliere în dotarea lor era o dovadă că bandiții dispuneau, printre altele, de armamentul fostei armate imperiale, dar le lipsea muniția, pe care s-au gândit că le va veni mai ușor să o procure atacând un regiment de la marginea lumii, așa cum era și a rămas Tulcea.
Dar trupa de soldați de Tulcea nu era o simplă adunătură de neisprăviți. În anul 1884, se înființase Batalionul de Dorobanți Dobrogea, care avea 4 companii dislocate la Tulcea, Babadag, Cernavodă și Constanța. Va funcționa în această structură până în anul 1889, când capătă denumirea „Al 33-lea regiment de dorobanți”, alcătuit din două batalioane: unul la Tulcea, altul la Constanța. Numărul de soldați (infanteriști) ajunge aproape la zece mii, una din misiunile lor fiind paza graniței dobrogene.
În anul 1894, batalionul din Tulcea se transformă în Regimentul 33 infanterie Tulcea, cel de pe malul mării devenind Regimentul 34 infanterie Constanța.
Botezul focului îl va face în timpul Primului Război Mondial, când soldații regimentului participă la lupte în Muntenia, ajungând până la Vârful Omul unde alături de alte regimente au oprit ofensiva germană și maghiară. Soldații tulceni aveau să se acopere cu glorie în Bătălia de la Mărășești, unde vor bloca ofensiva germană spre Moldova.
Pentru vitejia soldaților săi, drapelul de luptă al Regimentului 33 va fi decorat, la sfârșitul Primului Război Mondial, cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a, Ordinul Steaua României cu spade și panglică de Virtutea Militară.
Regimentul 33 infanterie Tulcea își avea cazarma pe strada Isaccei, unde se află acum clădirile Poliției de Frontieră (dincolo de calea ferată, în limbaj tulcean).
În iulie, 1921, un grup de bandiți au atacat depozitul de muniție pentru a procura cartușele necesare unei mitraliere montate într-o căruță. Un soldat a fost ucis, un altul rănit, în timp ce bandiți s-au făcut nevăzuți, în noapte, printre smârcurile de pe Dealul Taberei. Cam aceasta a fost povestea noastră adevărată.
Imaginea 1 – ilustratată cu defilarea Regimentului 33 Tulcea în Piața Mircea, anul 1902, probabil la festivitatea dezvelirii statuii voievodului Mircea cel Bătrân
Imaginea 2 – insigna de 7 ani a Regimentului 33 Dorobanți Tulcea, instituită de Regele Carol al II-lea și acordată ofițerilor care au slujit 7 ani neîntrerupți în cadrul acestui regiment.
[1] Adevărul, 34, nr. 11427, 7 iulie 1921
