Am terminat, de puţin timp, Prima zi, de Marc Levy şi sunt frânt, frânt. Adevărul că este un roman pe care este bine ca înainte să începi să-l citeşti, să te echipezi cu trening şi pantofi de sport, ca să poţi să ţii ritmul alergării literare. Adevărul este că de mult nu am mai avut senzaţia de alergare nebună în timpul unei lecturi, cred că de la Codul lui DaVinci, al lui Dan Brown, dar în aceasta parcă aveam pauzele de hidratare mai dese şi personajele se învârteau într-o arie geografică mai mică. În romanul (romanele) lui Marc Levy, cele două personaje principale: un astronom şi o arheologă sunt când în Namibia, când în Chile, Paris, Londra, când împreună 🙂. Fiecare cu viaţa lui: unul cu gâtul sucit după stele, alta adusă de spate prin tot felul de gropi din site-uri arheologice. Prin studenţie, a fost o poveste de dragoste între ei, de cam două pagini din cele 1000 ale celor două volume ale lui Marc Levy, dar ce-i doi abia se mai recunosc, acum, după ani. Soarta, dar şi dragostea, îi uneşte din nou, datorită unui pandantiv misterios primit de tânăra arheolog, în Africa. Acesta se dovedeşte a fi un fragment dintr-o misterioasă hartă celestă, pe urma căreia sunt reprezentanții unor servicii secrete foarte secrete 🙂. De aici, nu prea mi-a mai plăcut romanul lui Marc Levy, întrucât sunt saturat şi sătul de atâtea hărţi, manuscrise, codex-uri împănate cu super servicii secrete, încât am un sentiment de deja vu de-a dreptul alergic la orice roman de genul acesta. Indiferent de atitudinea mea, evenimentele continuă în acelaşi ritm trepidant, ba putem spune chiar mai abitir. Personajele gonesc prin Grecia, Franţa, China, Birmania, urmăriţi de agenturile străine, din ce în ce mai nervoase şi hotărâte să facă rău. Volumul se încheie tragic, dau cu o undă de speranţă, în valurile unui fluviu asiatic.
Sincer, nu am mai avut răbdare să continui şi volumul doi, cu toate că lectura este agreabilă, fără pretenţii intelectuale şi fără să-ţi acceseze nivelele superioare ale intelectului. Volumul doi se numeşte Prima noapte şi continuă, după câte l-am răsfoit, în aceiaşi notă. Sigur voi continua, cândva, cu o altă lectură Marc Levy, poate chiar Prima noapte, pentru a-mi face o imagine mai limpede asupra acestui autor francez, atât de apreciat. Pentru moment, am început însă plin de nerăbdare lectura romanului care a obţinut cel mai prestigios premiu francez, Goncourt: L’art francais de la guerre, de Alexis Jenni. Vă ţin la curent. Până atunci, merită să aruncaţi un ochi şi peste Prima zi.
Nicolae C. Ariton
