Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 03 noiembrie 2017
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, un articol cu politicieni locali și o autopompă.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Tulcea, pe lângă tot felul de amenințări, cum ar fi războaiele, epidemiile de ciumă, holeră, bande de tâlhari, organizați în adevărate armate (cerchezii) și chiar invazii de lăcuste, a fost tot timpul sub primejdia incendiilor. Vara sau iarna, fără să conteze prea mult anotimpul, acoperișurile din stuf a celor câteva mii de case de la periferia orașului (uneori chiar și pe ulițe mai dosnice din buricul orașului) erau amenințate cu focul.
Era suficient ca un cărbune aprins să fie purtat de vânt, pentru ca sinistrul să se întindă cu repeziciune. Cum apa era o problemă în tot orașul, o uzină de apă (care alimenta doar câteva străzi centrale) avea să fie construită abia în jurul anului 1912, iar fântânile erau rare și mai mult seci, salvarea venea cu ajutorul sacagiilor. Un butoi din lemn, așezat pe un atelaj ușor, cu un cal slab sau, mai des, un măgar blazat, alimenta gospodăriile cu apa necesară. Aprovizionarea se făcea direct din Dunăre, dintr-un loc numit chiar „vadul sacagiilor”. Din motive de incendiu, prin rotație, sacagii erau nevoiți să facă de serviciu la primăria orașului, zi și noapte, fiind pregătiți cu sacaua plină să intervină în caz de foc. Viteza de intervenție era un lucru de care nu se auzise și în cele mai bun caz, o saca pornită spre un incendiu, cu ceva șansă, putea ajunge la timp, pentru a-l stinge pe următorul (glumă sinistră). În aceste condiții, primăria orașului Tulcea a achiziționat, la un moment dat, o auto pompă pentru stingerea incendiilor. Păstrând proporțiile, în comparație cu monștrii pompieristici, care aleargă pe străzi, în zilele noastre, auto pompa în cauză era o camionetă care transporta câteva sute de litri de apă, pe care îi împroșca cu un furtun peste flăcările focului. Din fericire, am reușit să găsim o fotografie cu sediul pompierilor din Tulcea (probabil, în perioada interbelică), care în 1941 se numea Cazarma pompierilor și a fost distrusă parțial de bombardamentele aviatice rusești. Din nefericire, în fotografie se vede doar partea din față a celebrei auto pompe, dar câteodată trebuie să te mulțumești cu puțin…
Inventivi, tulcenii au găsit și o altă utilizare auto pompei pompierilor. Să citim despre aceasta în articolul de mai jos, publicat în anul 1937, în ziarul Adevărul.
„AUTO-POMPA DE LA TULCEA
Primăria orașului (sau, cum se spune acum, a municipiului, deși în fond nu s-a schimbat nimic) – primăria municipiului Tulcea are o auto-pompă. Faptul este foarte îmbucurător și dovedește o tendință de civilizare vrednică de toată lauda. Un singur lucru este regretabil: că autopompa de la Tulcea nu este utilizată numai la incendii, ci și la manifestațiile politice; nu este îndreptată numai împotriva focului ci și împotriva cetățenilor. Și, fiindcă suntem mereu învinuiți că sprijinim partidul național țărănesc, ne grăbim să precizăm că – de data aceasta – luăm apărarea unor liberali sadea. Da, primii cetățeni din Tulcea, care au făcut cunoștință cu auto-pompa municipiului sunt partizani ai regimului actual (sau dacă vreți ai regimului pe ducă…).
Întâmplarea e caracteristică pentru cea ce se petrece în multe, foarte multe din organizațiile liberale.
D. deputat Șerban a părăsit conducerea organizației liberale din Tulcea. De la „centru” s-a încercat numire d-lui Economu. Numirea prin ukaz. (…) Deci, d. Economu, deși întărit cu ukaz de la centru nu este recunoscut decât de d. prefect Țigău. Care, întâmplător, este cumnat cu d. Economu…
Organizația liberală de Tulcea s-a întrunit Duminică, în congres. Prezida d. Șerban, care și-a luat rămas bun de la oamenii d-sale. S-a procedat la alegerea unui nou șef. Congresul l-a ales pe d. Gh. Tătărescu. Da, da, pe d. Gh. Tătărescu, primul ministru. Iar ca vicepreședinți pe d-nii Șerban, Ion N. Drăghici și Trifon Gabrov
După această ispravă, oamenii au ieșit în stradă, ca să manifesteze. În fruntea cortegiului, cineva purta fotografia primului ministru.
D. Țigău, prefectul, împreună cu cumnatul d-sale, d. Economu, n-au participat la congres. Ba chiar, au făcut congres… în doi.
Când însă adevăratul congres a pornit pe uliță, s-a întâmplat buclucul. Cităm textul din relatarea corespondentului nostru:
„În întâmpinarea congresiștilor au ieșit jandarmii cu baioneta la armă, bătăuși și auto-pompa primăriei. Bătăuși și-au pus în mișcare ciomegele, iar auto-pompa a revărsat torente de apă asupra d-lui deputat Șerban și a partizanilor d-sale. Deputații Șerban și Drăghici au fost tăvăliți în noroi și ciomăgiți, iar d-nii senatori N. Zaharia și T. Gabrov, bătuți și ei, s-au ales cu răni. D. Drăghici este chiar în pericol să-și piardă un ochi. Parlamentarii tulceni au înaintat o plângere M.S. Regelui și un protest d-lui Gh. Tătărescu.”
Corespondentul nostru omite un singur detaliu, care ar fi deosebit de picant: ce soartă o fi avut, în această luptă fratricidă, fotografia d-lui Gh. Tătărescu, pe care unul din congresiști o purta cu mândrie în fruntea convoiului?
…Dar să privim lucrurile altfel: dacă senatorii și deputații liberali, cu fotografia d-lui Tătărescu în frunte, au fost „tăvăliți în noroi, ciomăgiți” și stropiți cu autopompa primăriei, – ce soartă ar fi avut, dacă ar fi fost simpli cetățeni, fără pavăza prestigiului de parlamentar? (…)
Cea ce se petrece la Tulcea, nu este numai un scandalos abuz de putere. Este, cum spuneam la început, caracteristic pentru metodele de conducere reacționară din partidul liberal. Este caracteristic pentru oboseala la care a ajuns acest partid după patru ani de guvernare.
În cel puțin 25 de organizații situația este identică. Și dacă nu s-a recurs la autopompe, este din pricină că șefii respectivi au mai mult calm decât d. Țigău. (Sau, poate, fiindcă – din fericire – nu toate primăriile au fost înzestrate cu auto-pompe!).
D. Tătărescu, a cărui fotografie a asistat și, probabil, a suferit în urma celor petrecute la Tulcea, ar putea trage unele concluzii de ordin general, de pe urma incidentului – atât de elocvent – din micul oraș dobrogean.
Tudor Teodorescu-Braniște”[1]
Autorul care semnează articolul este un ziarist bucureștean, care a preluat informațiile de la un corespondent tulcean și a ticluit ditamai articolul politic, pentru prima pagină a cotidianului național Adevărul. Numele său să nu vă ducă în eroare și să-l confundați cu Basil Brănișteanu, fondatorul primului cotidian tulcean, „Steaua Dobrogei”, și aprig combatant jurnalistic.
În rest, reținem lupta dârză care se ducea în politica timpului, mai spectaculoasă decât cea din ziua de azi, iar în lipsă de adversari pe măsură, partidele organizau câte un turnir chiar între proprii membri, ca în cazul relatat.
[1] Adevărul, 51, nr. 16498, 10 noiembrie 1937
Imagine 1 – Clădirea care adăpostea sediul pompierilor din Tulcea, se poate observa în dreptul unei uși duble, partea din față a celebrie autopompe folosite împotriva politicienilor tulceni. Clădirea pompierilor a fost distrusă în timpul Celui de-al Doilea Război mondial;
Imagine 2 – prima pagină a ziarului „Adevărul”, 51, nr. 16498, 10 noiembrie 1937, în care a apărut articolul reprodus în rândurile de mai sus.
