De foarte puțin timp (28.05.2024), s-a stins din viață profesorul și scriitorul tulcean Aurel Enică. Cunoscut, de zeci de ani, de toți tulcenii, cu supranumele de Șultz (Schultz), nu se supăra foarte tare când un elev de clasa a IX-a, sau părinte rătăcit, i se adresa în mod direct. A fost și rămâne o figură aparte și respectată a școlii și mediului scriitoricesc al Tulcei, prin materia pe care a predat-o zecilor de generații de elevi de la Colegiul Național „Spiru C. Haret” Tulcea, imposibila limbă germană, și poezia satirică pe care a scris-o cu râvnă în mai multe cărți publicate. Născut la Tulcea la 29 iunie 1946, a locuit, în copilărie, în zona „Casei Cărții”, apoi, demolat, pe strada 11 Iunie (actuala 1848) și în ultima parte a vieții în blocul Pelican. A fost școlit, ca un adevărat tulcean, la Liceul „Spiru Haret”, pe care l-a absolvit în anul 1964, pentru ca în anul 1969 să absolve secția de limba și literatura germană a Facultății de Filologie, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, de unde a revenit ca profesor titular la liceul tulcean, dedicându-și întreaga viață activității didactice. Purtând pe umeri un bun simț princiar și degajând o politețe extremă, s-a mulțumit în viață cu un număr restrâns de prieteni și, probabil, și din timiditate, nu s-a căsătorit niciodată, rămânând un veșnic îndrăgostit de pictură, pietre semi-prețioase și poezie. A fost cel mai bun prieten a pictorului tulcean Gunther Gasser, întreg apartamentul profesorului Aurel Enică fiind „tapetat” cu cea mai mare colecție de tablouri a acestui mare pictor (peste optzeci de lucrări). Adept a puterilor magice a pietrelor semiprețioase, deținea o colecție impresionantă, pe unele din ele purtându-le în medalion sau inele, ca amulete și talismane pentru sănătate și inspirație. A publicat un număr de șase volume de epigrame și poezie satirică, încă un volum rămas nepublicat și pierdut printre manuscrisele editurii tulcene Harvia și lăsând în urmă un adevărat „registru” – dacă nu mai multe! – cu epigrame și poezii, în care scria zilnic, într-un ritm de-a dreptul „nemțesc”, purtând pe frunte, pentru inspirație, o coroană din aramă împodobită cu o adevărată selecție de pietre semi-prețioase, menite să-i sporească creativitatea. Opera sa literară nu a fost niciodată apreciată la adevărata sa valoare, poate și pentru faptul că epigrama și poezia satirică, pe care le cultiva cu o adevărată îndârjire germană, nu au avut niciodată un public numeros precum poezia romantică sau modernistă. Sau, poate, publicarea tuturor volumelor la Harvia, o editură local tulceană, fără distribuție națională, a fost o altă piedică în calea unei mai bune cunoașteri a scrierilor lui Aurel Enică. Sper ca tulcenii să nu-l uite niciodată pe românul Aurel Enică, profesor de germană, care nu a fost niciodată în Germania, ci ca pe trecătorul meu grăbit, cu o servietă din piele în mână, aproape alergând pe trotuar, între școală și casă, pregătit parcă să-și ia zborul spre o lume mai bună. Adio, domnule profesor Aurel Enică! Stima și respectul tuturor tulcenilor!
Volume publicate: Zâmbete triste, Tulcea, Harvia, 2001; Cristale de memorie, Tulcea, Harvia, 2003; Restituire din tenebrele sufletelor, Tulcea, Harvia, 2003; Instantanee … de tranzitie, Tulcea, Harvia, 2004; Inmuguriri ideatice, Tulcea, Harvia, 2009; Memento, homo…Tulcea: Harvia, 2011.
