Crin Antonescu este tulcean. Tulcea este un oraş mic pe malul Dunării, sau cum le place tulcenilor să spună: Ultimul mare oraş pe Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră. Oraşul lui Crin Antonescu este capitală de judeţ (încă!) şi nu are nici cine ştie ce istorie, nici prea multă economie. Din punct de vedere istoric, are un nume roman: Aegesyus, dar de fapt a fost până în 1877, provincie a Rumeliei, partea europeană a Imperiului Otoman. Noroc cu Comisia Europeană a Dunării, care din 1860 a început să amenajeze canalul Sulina pentru navigaţie şi Tulcea a cunoscut o înflorire economică neaşteptată. Devine chiar reşedinţă de sangeac a Dobrogei şi o mică porţiune din Bulgaria. Economic are un şantier naval vândut unor norvegieni+coreeni, un combinat de alumină, vândut ruşilor şi un combinat metalurgic (mai mult închis), vândut tot ruşilor, via turci. Deci, cam de 150 de ani, oraşul Tulcea este românesc, până atunci, românii trăiau în 2-3 mahalale, în celelalte 10-11 fiind turci, ruşi, evrei, bulgari, greci, armeni, tătari.
Oraşul, cu cei 100 de mii de locuitori, este frumuşel. Vreo 20 de case de patrimoniu, multe blocuri urâte din beton, cu o parte din ele colorate vesel, de primărie, una piaţă civică şi una faleză la o Dunăre albastră, gri, gălbuie, îngheţată, în funcţie de anotimp. Vara te papă ţânţarii, iarna îţi îngheaţă şi căciula dacă bate Crivăţul.
Am fost coleg de liceu cu Antonescu Crin, lucru care l-am mai auzit cam la jumătate din tulcenii în vârstă de aproximativ 50 de ani. Majoritatea din ei mint, pentru că în 1978, când am absolvit noi Grupul Şcolar, în Tulcea mai erau încă 4 licee, deci domnul preşedinte nu putea fi coleg de liceu de toţi. Cu mine, da, printr-un concurs de împrejurări. Adică liceul lui (teoretic) s-a unit cu liceul meu (industrial) şi a format un grup şcolar, adică ceva semănător USL-ului alcătuit din PNL şi PSD. Şi uite aşa am ajuns colegi de liceu. Noi eram trei clase de industrial, ei două de teoretic, care era o mare ruşine în acea vreme, aşa că cele două de teoretic au fost transformate în „textile” şi „lemn”, sincer nu mai ţin minte la care din ele a ajuns Crin Antonescu. Menţionez însă că acest lucru s-a întâmplat când era deja în clasa a XII-a.
Noi, băieţii de la industrial iubeam fetele de la teoretic şi îl uram pe Crin Antonescu. Pentru simplu motiv că elevul Antonescu avea voie să poarte părul lung, iar noi nu. Adică, elevul Antonescu avea părul până pe la umeri, într-o ţinută aproximativ păstrată chiar şi în perioada cât a fost Ministrul Tineretului şi Sportului. Înainte de a continua, vreau să vă aduc aminte că în anii 70-80, uniforma şcolară era obligatorie, singura şmecherie care ne-o permiteam era să purtăm cravată colorată în loc de bleumarin, pantalonii evazaţi şi bretelele. Să nu vă închipuiţi că eram nişte monştrii raşi în cap, tatuaţi într-o continuă luptă cu profesorii şi miliţia. Eram nişte elevi normali pentru acele timpuri, chiar şi noi ăştia de la industrial, care asiguram şeptelul facultăţilor tehnice. Şi cu toate acestea noi trebuia să respectăm regulamentul şcolar, cu părul scurt, iar Crin Antonescu, nu.
Când am luat atitudine privind acest aspect de discriminare de lungime de fir de păr, ni s-a explicat de către director că tovarăşul elev Crin Antonescu a obţinut premiul I la Olimpiada de istorie, faza naţională şi tatăl său (învăţător-profesor) a făcut o cerere pentru derogare de la regulamentul şcolar, în care fiul său să fie lăsat cu părul mai lung, pentru ai acoperi urechile. Adevărul că Antonescu Crin era un adolescent firav, cu nişte urechi puţin clăpăuge. Cerea a fost aprobată. „Dacă vreţi şi voi părul mare, trebuie să câştigaţi olimpiade naţionale şi să aveţi urechi clăpăuge”.
Din acel moment nu l-am mai urât pe Crin Antonescu atât de tare: nu eram interesat nici să fiu olimpic la istorie şi nici să am urechile clăpăuge. Nu am înţeles însă de ce nu l-au iubit ceilalți tulceni, când a candidat pentru prezidenţiale. Ei nu au fost coleg cu el şi nici obligaţi să poarte păru scurt în liceu. Cu toate acestea, la alegerile din 2010, în oraşul său natal Tulcea, Crin Antonescu a ieşit pe locul al treilea, după Traian Băsescu, Mircea Geoană şi în unele circumscripţii chiar în urma lui Corneliu Vadim Tudor. Aceasta poate şi din motivul că prezidenţiabilul a uitat puţin de oraşul natal, pe care la neglijat din punct de vedere electoral, dar şi al tulcenilor care au talentul şi de a uita şi neglija în acelaşi timp. Astfel, majoritatea dintre conorășenii mei nu au auzit niciodată de Charles Hartley, inginerul şef al Comisiei Europene a Dunării, care a făcut atâtea pentru oraş şi care nu are nici măcar un bust pe Aleea Personalităţilor, aşa că şi Crin Antonescu este tot un fel de străin. Dacă va ajunge preşedinte, sunt sigur că situaţia se va schimba radical şi toţi tulcenii îl vor iubi necondiţionat iar eu voi şterge jenat această postare de pe blog.
Apropo, liceul, pe care soarta a hărăzit să-l absolv în anul 1978, împreună cu Antonescu Crin, se numeşte acum Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, are mai mulţi olimpici naţionali şi chiar unul internaţional la chimie.
Tot apropo, câţi dintre voi îl urăsc pe Traian Băsescu… că purta părul lung în liceu?
Nicolae C. Ariton
